● Radiohead, The King of Limbs, self-released, 2011.
Dansul pantomimic al lui Thom Yorke din videoclipul pentru primul single, „Lotus Flower“, al acestui nou album Radiohead ar putea să-mi şoptească ce vrea, astăzi, trupa britanică. Melonul ar putea fi al lui Chaplin, mişcările aparent haotice – tot ale lui. Cele aproape 38 de minute însele ale producţiei, semnate de eternul Nigel Godrich, vorbesc şi ele pe aceeaşi limbă: Radiohead rămîne încă trupa unor încercări al căror final nu este predictibil. The King of Limbs continuă, fără să rezolve, puzzle-ul deschis de mai-mult-decît-discutatul-plăteşte-cît-vrei-tu-pentru-muzica-noastră In Rainbows.
Luaţi „Bloom“, piesa – şi cînd spun piesă, nu mă refer neapărat la un cîntec în standarde popiste, ci la o bucată din acel grandios puzzle de care vorbeam mai devreme – cu care se deschide The King of Limbs: drumming-ul şi synth-urile acelea eterizate ar putea să-i facă invidioşi pe majoritatea muzicienilor din grădina Warp Records. OK, Yorke şi-a pierdut anul trecut ceva vreme prin preajma laptopului lui Flying Lotus, după ce, acum nişte ani, experimenta de unul singur sound-ul noii epoci a muzicii cu excelentul The Eraser. Iar Jonny Greenwood, omul care a obţinut o rezidenţă pentru compoziţie la BBC Concert Orchestra, e un muzician mult prea inteligent (şi mult prea talentat) pentru a nu fi observat faptul că o chitară din muzica de azi nu mai sună ca în vremea lui The Bends. Şi că totul, absolut totul este ritm, este groove.
DE ACELASI AUTOR Melodii, melodii Pop tabloid Amintiri din epoca de azi După douăzeci de ani „Morning Mr. Magpie“, „Feral“ şi amintitul „Lotus Flower“ merg în direcţia imprimată de „Bloom“. Toate par a fi rezultatul unui studiu de laborator în care bassline-urile şi beat-urile au fost puse sub microscop pentru a putea fi replicate în esenţa lor. Sînt deconstruite pentru a fi reco
