Longevitate... amară

Longevitatea are un gust amar. Cel puţin aşa reiese dintr-un studiu recent al specialiştilor italieni, potrivit cărora în afara celor 200 de gene care controlează longevitatea, există alte 25 care aparent nu pun probleme: sunt genele care ne permit să percepem gustul amar, active la persoanele care au ajuns la 100 de ani. „Genele respective au evoluat ca un sistem de alarmă, pentru a percepe substanţele amare ca fiind posibil toxice şi protejează de vicii, precum fumul şi alcoolul“, a declarat geneticianul Roberto Barale, prorector în cadrul Universităţii din Pisa. Potrivit specialistului italian, fiecare genă „este asociată unei arome amărui diferite“. Dintre cele 25 de gene responsabile cu perceperea gustului amar, unele sunt specializate în recunoaşterea gustului unic de cafea, iar altele al celui de ciocolată amăruie. Acestea nu au rol doar în perceperea gustului, ci îşi fac simţită prezenţa şi la nivelul stomacului, intestinului, pancreasului sau plămânilor. În plus, sunt active la persoanele care au depăşit 100 de ani şi la femeile însărcinate. „Acţiunea lor reglează mecanisme complexe, cum ar fi asimilarea hranei, senzaţia de foame, proliferarea celulară, procesele de secreţie în stomac, intestin şi pancreas“, a observat Barale. Confirmarea legăturii dintre aceste gene şi longevitate s-a făcut cu ajutorul unui test preliminar realizat pe un eşantion de 1.000 de bătrâni din Italia cu vârste cuprinse între 60 şi 100 de ani. „Am descoperit că dintre cele 25 de gene, cea mai frecvent întâlnită la centenari este cea care ajută la perceperea gustului amar din scoarţa de salcie (salicină), o substanţă prezentă în acid salicilic şi care se află la baza aspirinei. Sigur, această variantă favorizează longevitatea, însă nu ştim încă în ce fel“, a mai spus specialistul italian. Longevitate... amară

Longevitatea are un gust amar.