Optimismul din pieţele financiare de la acest început de an este din cale-afară de contrastant cu pesimismul având accente de panică pe care investitorii îl experimentau acum nu mai mult de doi ani. Este totuşi de neînţeles cum după ce în 2008 se vorbea deschis despre pericolul prăbuşirii întregului sistem financiar reuşim să trecem cu atâta uşurinţă de la o extremă la alta. La sfârşitul lunii ianuarie am văzut la Forumul de la Davos manageri ai marilor consorţii internaţionale, economişti, oficiali ai instituţiilor internaţionale şi lideri politici din statele dezvoltate prezentând deopotrivă perspective pozitive asupra economiei globale, asupra diverselor sectoare şi a diferitelor business-uri. În aceeaşi notă a încrederii s-a desfăşurat şi summit-ul G-20 de la Paris din 18-19 februarie a.c., în timp ce reprezentanţii industriei financiare de pe Wall Street îndrăznesc să se gândească la inaugurarea unui nou ciclu bull pentru următorii 20 de ani în ceea ce priveşte pieţele de acţiuni.

Perspectiva zugrăvită mai sus, potrivit căreia, după criza din 2008, suntem în faţa unor decade de creşteri economice tot aşa cum crizei din 1929-1933 şi Războiului Mondial i-a urmat mai mult de jumătate de secol de prosperitate, este însă forţată. Comparaţia de mai sus nu îşi are rostul. La începutul anilor '50 mizeria din sistem fusese curăţată, problemele structurale erau rezolvate, cererea agregată în curs de refacere, iar datoriile marginale lăsau loc unui ciclu de expansiune a creditului.

Anul 2011 este departe de a lăsa loc unui astfel de potenţial pentru economia globală. Problemele structurale nu au fost adresate, alocarea greşită a capitalului este un fenomen care continuă, datoriile împovărătoare nu au fost curăţate în cele doar câteva luni de "deleveraging", iar "activele toxice" stau ascunse prin sistem.

Optimiştii însă aduc în sprijinul lor argumentul