Jurnalul puscariilor bate pentru prima oara la audienta circul politic. Dominoul lansat odata cu actiunea de primenire a vamilor aduce zilnic noi dezvaluiri, persoane tot mai importante apar in pielea goala in fata natiunii, fiara a fost incoltita si trage dupa dansa un intreg sistem.
Dar mai e mult pana departe. Sa vedeti intamplare. Un prieten drag stabilit de ani buni in buricul Vienei, cu un nivel de trai fara angoase, pentru ca-i tare destept, a decis sa revina in Romania. Imbecilul! La inceputul acestei saptamani si-a incarcat familia si lucrusoarele intr-o rulota si cand a ajuns la Nadlac, angajatii l-au intrebat care-i viata lui si l-au slobozit in patrie. De-abia a apucat sa faca zece kilometri ca l-a oprit un politist. Mici intrebari, raspunsuri adecvate, si: "dai si matale ceva de-o cafea?". N-a dat. "Biiine, drum bun!", i-a intins politistul actele, resemnat.
Prietenul meu a procedat bine: daca accepta sugestia politistului, pana la Bucuresti aducea intreg ministerul la stadiul de stop cardiac de la atatea cafele, deci ma bine nu. Pe drum l-a ros o singura intrebare: astia n-au invatat nimic? Fireste ca nu. Boala e atat de adanca, naravul atat de deplin, si manifestarea lui atat de lipsita de fereala, incat nu vad, zau, care e drumul inapoi. Copiii astia au trait generatie dupa generatie numai in rele, si vor trebui alte generatii sa-i dezobisnuiesti.
V-am relatat anii trecuti alta patanie. Tot cu un prieten. Omul s-a dus la o sectie de politie sa-si rezolve viza de flotant. Coada mare, oameni nervosi. Cald. "Haide, domnule, ca nu raman dator, dau si eu o cafea!", s-a adresat unui nene de la ghiseu. "Pai astia e satui de cafele, domne!". "Pai atunci ce?" "O cutie de detergent, o juma de pui, un saculet cu gogosari...".
Care-i calea? Doar n-o sa-i cuprinda brusc rusinea. Si ajung la alta poveste. Amicul meu B
