Primul-ministru Emil Boc a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu preşedintele Republicii Letonia, Valdis Zatlers, aflat într-o vizită oficială în România, prilejuită de inaugurarea noului sediu al Consulatului Onorific al Letoniei la Bucureşti, arată un comunicat remis redacţiei.
Agenda convorbirilor a inclus posibilităţile de intensificare a cooperării bilaterale, accentul fiind pus pe cooperarea economică şi cooperarea în cadrul Uniunii Europene. De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre oportunităţile de dezvoltare reprezentate de fondurile structurale.
În plan economic, cei doi oficiali au avut un schimb de opinii referitor la potenţialul de dezvoltare a relaţiilor de afaceri dintre cele două ţări, în contextul propunerii de organizare a unui forum economic România-Letonia. Au fost identificate, totodată, o serie de domenii care oferă perspective de dezvoltare a cooperării bilaterale, între acestea fiind menţionate tehnologia informaţiilor, prelucrarea lemnului, turismul, industria textilă şi agricultura. Problematica securităţii energetice a figurat, de asemenea, pe agenda întrevederii, context în care premierul Emil Boc a menţionat două proiecte de interes pentru România - Nabucco şi Interconectorul AGRI.
F.A.
Primul-ministru Emil Boc a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu preşedintele Republicii Letonia, Valdis Zatlers, aflat într-o vizită oficială în România, prilejuită de inaugurarea noului sediu al Consulatului Onorific al Letoniei la Bucureşti, arată un comunicat remis redacţiei.
Agenda convorbirilor a inclus posibilităţile de intensificare a cooperării bilaterale, accentul fiind pus pe cooperarea economică şi cooperarea în cadrul Uniunii Europene. De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre oportunităţile de dezvoltare reprezentate de fondurile structurale.
În plan economic,