Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Infotrafic. Accident în lanţ cu cinci maşini, în munţii Semenic

Publicat in Antena 3, joi 3 martie 2011 ·

Un camion plin cu lemne s-a răsturnat pe şosea, miercuri, din cauza gheţuşului, provocând astfel un accident în lanţ. Accidentul a avut loc la câţiva kilometri de Reşiţa, pe un drum judeţean care leagă oraşul de zona Muntelui Semenic. Şoferul autocamionului a derapat pe carosabilul acoperit de zăpadă şi s-a răsturnat în mijlocul drumului.

Patru maşini care coborau spre Reşiţa nu au putut opri la timp în faţa camionului răsturnat şi au intrat una în alta. Camionul a fost ridicat pe roţi după ce o automacara a descărcat remorca de lemne.

În România, când ninge, drumarii stau frumos la căldură şi ies pe şosele doar când se întâmplă ceva grav.

În munţii Semenic, a fost nevoie ca cinci maşini să fie avariate pentru ca cei care sunt plătiţi să împrăştie material antiderapant să îşi facă datoria.

Circulaţia a fost reluată după mai bine de două ore, timp în care drumarii au împrăştiat material antiderapant.

Tot miercuri, alte zece persoane au fost grav rănite, în urma celor zece accidente rutiere care s-au produs pe drumurile din ţară, informează Poliţia Română. Principalele cauze ale acestor accidente au fost traversarea neregulamentară şi neacordarea priorităţii pietonilor.

Un camion plin cu lemne s-a răsturnat pe şosea, miercuri, din cauza gheţuşului, provocând astfel un accident în lanţ. Accidentul a avut loc la câţiva kilometri de Reşiţa, pe un drum judeţean care leagă oraşul de zona Muntelui Semenic. Şoferul autocamionului a derapat pe carosabilul acoperit de zăpadă şi s-a răsturnat în mijlocul drumului.

Patru maşini care coborau spre Reşiţa nu au putut opri la timp în faţa camionului răsturnat şi au intrat una în alta. Camionul a fost ridicat pe roţi după ce o automacara a descărcat remorca de lemne.

În România, când ninge, drumarii stau frumos la căldură şi ies pe şosel

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 9 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 9 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 10 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 8 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Moda nunților în 2024. Ce nu trebuie lipsească de la cea mai importantă petrecere din viața unui cuplu

Adevarul acum 8 ore
Sezonul nunților a început deja, dar mai există foarte mulți miri care pun la punct ultimele detalii pentru cea mai importantă petrecere din viața de cuplu. Astfel, organizatorii de evenimente vin cu mai multe sfaturi importante pentru tinerii îndră

Video şocant cu răpirea a 5 soldaţi israelieni. Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc Palestina

Mediafax acum 35 minute
În prezent există nouă state UE care recunosc statul palestinian (Norvegia nu face parte din Uniune), în timp ce la nivel global aproximativ 70% dintre membrii ONU fac acest lucru (142 din 193), printre care nu există ţări precum Italia, Franţa, Ger

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Gabriela Firea: „Echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București / Voi milita pentru atragerea de fonduri nerambursabile și după alegerile din 9 iunie”

G4Media acum 9 ore
Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, spune că echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București și că va milita pentru atragerea de fonduri nerambursabile și după alegerile din 9 iunie. „C

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

13°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°