Concursul de înot pentru copii va avea loc sâmbătă, la Bazinul Olimpia, din Sibiu, şi va reuni peste 150 de micuţi, de la diferite cluburi sportive.
Potrivit organizatorilor, concursul conţine 36 de probe, în cele patru procedee: fluture, spate, bras, liber, atât la feminin cât şi la masculin. Competiţia se desfăşoară în cadrul a doua etape, prima urmând să înceapă dimineaţa, la orele 10.00, iar a doua, după-amiază la orele 16.00.
„Cluburile sportive care vor participa sunt Clubul Sportiv Municipal Sibiu, Clubul Sportiv Şcolar Sibiu, Luna Braşov , Clubul Sportiv Şcolar Alba Iulia şi Clubul Sportiv Şcolar Târgu Mureş, cu un total de 168 de participanţi“, arată organizatorii.
Cei mai buni înotători vor fi răsplătiţi, la finalul competiţiei, cu medalii, diploma şi cupe. „Cupa Mărţisor” - Înot este organizat de Clubul Sportiv Municipal Sibiu, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sibiu, Clubul Sportiv Şcolar Sibiu.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: