Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liga a programat meciul Dinamo, deşi litigiul financiar dintre cele două cluburi n-a fost stins - Pandurii | Au pus batista pe ţambal!

Publicat in Libertatea, joi 3 martie 2011 ·

Meciul Dinamo - Pandurii a fost programat astăzi, de la ora 20.30, cu toate că litigiul financiar dintre cele două grupări n-a fost stins la termen. Preşedintele Ligii, Dumitru Dragomir, “a închis” însă cazul, pe motiv că nu vrea să strice campionatul! Meciul Dinamo - Pandurii a fost programat astăzi, de la ora 20.30, cu toate că litigiul financiar dintre cele două grupări n-a fost stins la termen. Preşedintele Ligii, Dumitru Dragomir, “a închis” însă cazul, pe motiv că nu vrea să strice campionatul!

Clubul Pandurii avea de achitat grupării din Ştefan cel Mare aproape 400.000 de euro, în contul unui transfer mai vechi al lui Ilie Iordache la AEK Atena. După lungi negocieri, în care, iniţial, Dinamo l-a solicitat la schimb pe fotbalistul Chiricheş, iar mai apoi, patronul Stelei, Gigi Becali, s-a oferit să le achite el banii gorjenilor, dacă i se dă la schimb transferul în alb al fotbaliştilor Chiricheş şi Brata, părţile au ajuns la un consens. S-a semnat un act între cele două cluburi, trimis la Ligă, dar fără ca suma în discuţie să ajungă în vistieria roş-albilor la termenul-limită fixat de Ligă. “Pandurii trebuie retrogradată în Liga a III-a, pentru că plata nu s-a efectuat la termen. Se va merge la FIFA şi la TAS cu acest document”, a răbufnit, la DigiSport, Marian Iancu, patronul Timişoarei.

Timişoara ameninţă cu FIFA şi cu TAS

Culmea este că şeful Ligii, Dumitru Dragomir, i-a dat dreptate, afirmând: “Iancu are dreptate, dar am vrut să nu stric campionatul! Aşa că, mai bine pune batista pe ţambal. Nu pot să scot o echipă din campionat pentru că a întârziat cu câteva minute!”. Dacă nu jucau azi, gorjenii riscau excluderea din Liga I.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 6 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 10 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 4 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 5 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 8 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 7 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Vremea

București
acum

21°
dum.

21°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°