Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vicepreşedintele Marii Adunări Naţionale a Beijingului, Liu Xiaochen, către “fratele” Oprescu: ”Dansăm, glumim, dar trebuie să trecem la fapte concrete”

Publicat in Gandul, joi 3 martie 2011 ·

În a doua zi a vizitei în China, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, s-a întâlnit cu reprezentanţii celor mai importante trei firme de construcţii din Beijing şi cu şeful Departamentului de Afaceri Externe din cadrul primăriei, Wang Hong. "Am fi onoraţi să contribuim la dezvoltarea infrastructurii de la Bucureşti. Sunt aici, în faţa dumneavoastra, cele mai puternice firme din domeniu, cu multă experienţă şi în străinatate", a punctat reprezentantul municipalităţii din Beijing. Chinezii s-au arătat interesaţi de o colaborare pentru realizarea proiectul arcului de nord al inelului median din Capitala. "Nu este de loc greu, ca din punct de vedere tehnic să fie realizată de parte chineză", a spus Xing Yan, directorul BCEG International CO. Ltd.

Tot joi, primarul Sorin Oprescu s-a întâlnit şi cu directorul China Communications Construction Company, He Junfeng, care i-ar fi spus lui Oprecsu, potrivit unui comunicat al Primăriei, că "a sosit timpul faptelor între partea română şi chineză". CCCC este cea mai mare companie privată de construcţii din China, cu filiale in 81 de ţări, interesată să investească în proiectele de infrastructură derulate în Bucureşti.

"Cred cu tărie că un parteneriat public privat între Bucureşti şi Beijing poate reprezenta un început de colaborare fructuoasă pe termen lung", a spus Sorin Oprescu.

"Fratele" mai mic

Sorin Oprescu a luat pranzul cu vicepreşedintele Marii Adunări Naţionale a Beijingului, Liu Xiaochen, care ar fi spus, potrivit sursei citate: "O acţiune reală face mai mult decât 1000 de cuvinte. Dansăm, glumim, dar trebuie să trecem la fapte concrete. Ştiu că nu vă este deloc uşor din poziţia de primar general, dar boala urbană nu trebuie sa fie lasată să îşi facă de cap, pentru că, la un moment dat, nu va ma putea fi controlată. Oraşele noastre sunt înfrăţite. Ca atare, suntem fraţi, iar fraţii treb

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANUNȚUL despre aderarea la Schengen. Ciolacu: După 13 ani, România va reuși o aderare COMPLETĂ la Schengen

Gandul acum 26 minute
Vineri dimineață, premierul Marcel Ciolacu a fost primit de omologul său ungar, Viktor Orbán, la sediul Guvernului de la Budapesta. Discuțiile celor doi vor atinge și subiectul procesului de integrare deplină a României în Spațiul Schengen. UPDATE M

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum o ora
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Românii nu mai au nevoie de viză pentru a călători în China

Wall-Street.ro acum 36 minute
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beiji

Atenție arădeni: Sunt transmise mesaje false în numele ANAF

Arad24.net acum 41 minute
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re. Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum 2 ore
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum o ora
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum o ora
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Vreme severă în România: cod roșu de viscol în mai multe județe. Cum arată lista

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme severă, valabile în peste jumătate din ţară, până sâmbătă seara. Potrivit meteorologilor, pe parcursul acestei zile, între

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

Adevarul acum o ora
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Zeci de localități din Timiș, fără curent din cauza vântului. Peste 11.000 de oameni sunt afectați

Libertatea acum 29 minute
Din pricina vântului puternic care a suflat în dimineața zilei de vineri, 22 noiembrie, 33 de localități din județul Timiș au rămas fără curent electric. Mai bine de 11.600 de consumatori sunt afectați, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°