Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL Mureş le spune pas dezertorilor din PDL

Publicat in Romania Libera, joi 3 martie 2011 ·

Liderii PNL, PSD şi PC din judeţul Mureş au semnat ieri protocolul de colaborare la nivel judeţean.

Spre deosebire de protocolul naţional, cei trei semnatari au anunţat că în protocolul judeţean a fost inclus un articol aparte care prevede că, până după alegerile din 2012, nici unul din cele trei partide nu va primi în rândurile sale oameni proveniţi din PDL. "Am înţeles să nu dăm nici o şansă eventualilor fugari din PDL", a declarat liderul PNL Mureş, Ciprian Dobre, care a mai arătat că, din 2 aprilie, orice înţelegeri locale ale celor trei partide cu PDL vor înceta. "Din 2 aprilie, vom aboli orice colaborare cu PDL de la orice nivel de structură politică", a spus Dobre, în timp ce preşedintele PSD Mureş, Alexandru Petru Frătean a spus că această rupere a relaţiilor cu PDL înseamnă inclusiv schimbarea viceprimarilor PDL, acolo unde aceştia au ajuns în funcţie în urma unor majorităţi constituite de PDL cu PSD, PNL sau PC.

Confuzie în privinţa nehotărâţilor

Dacă în privinţa membrilor de partid ajunşi pe funcţii lucrurile au fost tranşate prin introducerea articolului 12 în Protocolul USL Mureş, liderii PSD, PNL şi PC sunt cât se poate de confuzi şi nehotărâţi în ceea ce priveşe posibila susţinere a persoanelor cu statut de independent care beneficiază în prezent de sprijinul politic al PDL la vârful unor instituţii din judeţ. La fel, nu este clară viitoarea posibilă colaborare a USL cu UDMR în judeţul Mureş, însă preşedintele PNL Mureş, Ciprian Dobre, a arătat că "aşa cum PDL şi-a asumat riscul să existe un preşedinte de Consiliu Judeţean din partea UDMR ne asumăm şi noi riscul ca la Târgu-Mureş să avem un primar UDMR".

Liderii PNL, PSD şi PC din judeţul Mureş au semnat ieri protocolul de colaborare la nivel judeţean.

Spre deosebire de protocolul naţional, cei trei semnatari au anunţat că în protocolul judeţean a fost inclus un arti

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu - „Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize”

Ziua Constanta acum 47 minute
Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară o notificare în platforma ESTA - Electronic System for Travel Authorization. Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să f

„America mexicană, sună bine”. Cum i-a răspuns lui Donald Trump preşedinta Mexicului după ce acesta a spus că vrea să redenumească Golful Mexic în Golful Americii

News.ro acum o ora
Denumirea „Golful Mexic” este recunoscută la nivel internaţional, a declarat miercuri preşedintele mexican Claudia Sheinbaum, ca răspuns la comentariile preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, privind redenumirea sa în „Golful Americii”, relatează

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum 3 ore
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

Elevii care învață bine vor putea promova doi ani într-un singur an școlar

Wall-Street.ro acum 59 minute
Ordinul ministrului Educaţiei pentru aprobarea metodologiei privind promovarea a doi ani de studii într-un an şcolar în învăţământul preuniversitar a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial. Elevii capabili de performanţe şcolare înalte pot prom

Merge la închisoare! Daniel Onoriu a fost condamnat cu executare la 2 ani și 6 luni

Cancan acum 30 minute
Daniel Onoriu și-a aflat sentința! Pilotul de raliuri a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare, iar judecătorii au decis să îi reducă pedeapsa inițială, cea de 3 ani și 6 luni. Decizia finală a instanței a fost ca acesta să își petreacă

Premierul Groenlandei se întâlneşte cu regele Danemarcei în contextul interesului SUA pentru insulă

Ziarul Financiar acum o ora
Întâlnirea are loc în contextul noilor declaraţii făcute de Donald Trump, preşedintele ales al SUA, care a reiterat interesul Statelor Unite de a prelua controlul asupra Groenlandei, un teritoriu autonom al Danemarcei. Trump a declarat că nu exclude

Cum arată Cazinoul din Constanța după renovare: ”La un pas de redeschidere” FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Cazinoul din Constanţa este la "un pas de redeschidere", a anunţat miercuri, 8 ianuarie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a precizat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emble

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum 4 ore
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Ministerul Energiei confirmă exportul gazelor din Marea Neagră în Germania: „Reflectă angajamentul României de a contribui la securitatea energetică europeană”

HotNews acum 5 ore
Ministerul Energiei confirmă faptul că OMV Petrom a semnat un acord de export al gazelor din Marea Neagră către Germania și subliniază că acest export face parte din planul de business al proiectului Neptun Deep și reflectă angajamentul României de

Un autocar plin cu copii a luat foc în județul Neamț, în dreptul unei stații GPL

Libertatea acum 51 minute
Un incendiu violent a cuprins, miercuri, autocarul în mers, pe E85, în dreptul unei stații GPL din localitatea Tețcani, comuna Gherăești, județul Neamț. În mijlocul de transport se aflau 63 de elevi și șoferul, care s-au autoevacuat, relatează Știri

Vremea

București
acum

11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

7°/13°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°