Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numai 34% din restanţieri îşi achită integral datoriile, iar 37% nu mai dau nimic

Publicat in Ziarul Financiar, joi 3 martie 2011 ·

Piaţa colectării de creanţe de la persoanele fizice şi majorare a costurilor de colectare va creşte cu 15% anul acesta, băncile urmând să se menţină în topul instituţiilor cu volume mari de credite de externalizat, estimează compania Coface, specializată în asigurări de credit, dar şi în administrare de creanţe.

În 2010, ca şi în anii anteriori, sectorul bancar a fost cel care a externalizat cel mai mare volum de creanţe, având o pondere de 45% în totalul portofoliului de creanţe preluate de către Coface.

"Este evident că economia nu şi-a revenit încă, iar în piaţă există în continuare creanţe de colectat, atât de la populaţie, cât şi de la companii. Efectele perioadei anterioare crizei încă se mai văd, când populaţia se supraîndatora fără să economisească. La aceasta se mai adaugă şi impactul măsurilor luate de guvern, dar şi de companii în vederea rezistării pe piaţă, în ultimii doi ani, prin reducerea substanţială a veniturilor sau disponibilizarea angajaţilor", consideră Constantin Coman, directorul diviziei colectare creanţe & legal. El anticipează o îngreunare a procesului de colectare, pentru aceleaşi rezultate urmând să se depună eforturi duble. Acest lucru va duce şi la o creştere a costurilor de colectare, fapt resimţit şi în ultimul an de zile.

În 2010 activitatea diviziei de colectare a creanţelor de la persoane fizice a Coface a crescut ca volum cu 35%, concretizându-se prin preluarea în portofoliu a 400.000 de cazuri de colectare creanţe de la persoane fizice, potrivit unui comunicat al Coface.

La sfârşitul anului trecut creditele neperformante din sistemul bancar totalizau 33,7 mld. lei, reprezentând circa 16,4% din totalul împrumuturilor.

Bancherii se aşteaptă ca vârful creditelor neperformante să fie atins cel mai devreme la jumătatea anului. Şi experţii FMI estimează continuarea ascensiunii creditelor neperformante în p

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 54 minute
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

UE relaxează regulile pentru vizele Schengen în cazul cetăţenilor turci

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Uniunea Europeană a relaxat regulile pentru cetăţenii turci în ceea ce priveşte folosirea spaţiului Schengen cu frontiere deschise, a anunţat vineri reprezentantul blocului european la Ankara, solici

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum o ora
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 2 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°