Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Grindeanu rămâne cu funcţia de viceprimar al Timişoarei

Publicat in Timpolis, joi 3 martie 2011 ·

Biroul Permanent Judeţean al PSD Timiş a decis, luni, suspendarea lui Sorin Grindeanu din funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale Timişoara pe o perioadă de patru luni, pentru motive ţin de „bucătăria internă a partidului”, după cum a precizat conducerea PSD Timiş. Reprezentanţii PD-L Timiş au reacţionat, arătând că Grindeanu nu ar trebui să mai ocupe o funcţie administrativă, când a primit un vot de blam de la proprii colegi de partid. Conducerea PSD Timiş a replicat însă că partidul nu i-a retras şi sprijinul politic acestuia, astfel că Grindeanu îşi poate duce mandatul de viceprimar până la capăt.

Sorin Grindeanu : „Sunt un ghimpe în coasta PD-L”

Suspendat de la conducerea P.S.D. Timişoara, Sorin Grindeanu, a precizat că nu se teme de un potenţial demers al PDL Timiş de a-l suspenda din funcţia de viceprimar, arătând că îşi va duce mandatul până la capăt, „fără nicio emoţie”, deoarece la Primărie oamenii sunt puşi ca să facă administraţie şi nu politică. „N-am niciun fel de emoţie în ceea ce priveşte demersul celor de la P.D.-L. Domnii îmi dovedesc că ceea ce fac, fac bine şi că le stau ca un ghimpe în coastă. Şi voi continua să fac acest lucru, atât timp cât eu şi ceilalţi colegi ai mei considerăm că ceea ce fac e bine pentru Timişoara. Precizez că, în primul rând, voi contesta acea decizie”, a afirmat Grindeanu.

Biroul Permanent Judeţean al PSD Timiş a decis, luni, suspendarea lui Sorin Grindeanu din funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale Timişoara pe o perioadă de patru luni. În acest interval de timp, coordonarea activităţii PSD Timişoara va reveni unei echipe formate din Marcel Suciu, Eugen Dogariu şi Pavel Kasai. Reprezentanţii PD-L Timiş au reacţionat imediat, opinând că nu înţeleg cum este posibil ca Grindeanu să mai ocupe o funcţie administrativă, cea de viceprimar, când majoritatea membril

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum 44 minute
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum o ora
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum 59 minute
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

Rusia anunţă că apărarea antiaeriană a doborât 101 drone ucrainene deasupra câtorva dintre regiunile sale

Adevarul acum 45 minute
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că apărarea antiaeriană a doborât în cursul nopţii 101 de drone ucrainene deasupra câtorva regiuni de pe teritoriul Federaţiei Ruse, atacuri soldate cu pagube limitate şi nicio victimă.

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 2 ore
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 4 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum o ora
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi / Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah

G4Media acum 4 ore
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP, transmite Agerpres. Aqil, „unul dintre marii n

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum 2 ore
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

Ucraina interzice utilizarea oficială a aplicaţiei Telegram de teama spionajului rusesc

Mediafax acum 3 ore
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat restricţiile după ce Kirilo Budanov, şeful agenţiei ucrainene de informaţii pentru apărare, a prezentat consiliului dovezi ale capacităţii serviciilor speciale ruseşti de a spiona platforma,

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

17°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°