Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rămânem fără pensii? Ministrul Muncii: "Sistemul de pensii de stat este unul piramidal, o schemă Ponzi"

Publicat in Adevarul, joi 3 martie 2011 ·

De 10-15 ani, România are o rată de ocupare în câmpul muncii de 58%, iar dacă aceasta nu va ajunge la 64-65%, vor fi probleme mari, pentru că statul se află în imposibilitatea de a plăti pensii, potrivit ministrului Muncii, Nelu Ioan Botiş.

"Dacă noi nu vom reuşi să creştem acea rată de ocupare, pe care eu o tot reclam. Noi stăm la rată de ocupare de 58% de 10, 15 ani. Nu avem, din păcate, capacitatea de a dinamiza piaţa muncii şi să creştem peste acea rată de ocupare. Din 10 milioane de persoane, populaţie activă, doar 5,8 milioane contribuie. Dacă nu trecem spre 64-65% avem probleme foarte mari pe viitor, pentru că nu pot să alimentezi conturile şi să plăteşti pensiile. În cazul aceasta trebuie să măreşti vârsta de pensionare sau să creşti contribuţiile sau să te împrumuţi. Nu sunt multe soluţii. Aceasta este şi ideea în care schimbăm Codul muncii şi încercăm să dinamizăm piaţa muncii.", a declarat ministrul Muncii la conferinţa Mediafax Talks about Private Pensions.

Ioan Botiş a precizat că mare provocare este să crearea de locuri de muncă, în caz contrar sistemul de pensii nu va mai fi sustenabil şi va intra în colaps.

"Sistemul de pensii de la stat este o schemă Ponzi"

Surprinzător este faptul că ministrul Muncii a comparat actualul sistem de pensii de stat cu o schemă Ponzi (operațiune investițională frauduloasă ce implică plata unor profituri deosebit de mari unor investitori de pe urma unor fonduri investite de alte persoane și nu de pe urma veniturilor pe care afacerea le-a generat în realitate, n.r).

"Acest sistem al contribuţiilor colective datează din secolul XIX şi, dacă ţin eu bine minte, Bismarck, (Otto von Bismarck, cancelar german, n.r) este cel care a pus la punct acest sistem. Este un sistem piramidal cumva, dacă doriţi, pentru că în momentul în care nu mai ai contributori, nu mai ai de unde să atragi constr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 33 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Consolidarea seismică a clădirilor din Capitală, cea mai mare prioritate în București, potrivit ministrului Dezvoltării

Adevarul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, afirmă că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală.

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum o ora
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 59 minute
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°