Plecînd de la Batşeba, la capătul celălalt al istoriei, al lumii şi, mai ales, al fenomenologiei prezenţei doamnelor în politică, se află Margaret Thatcher.

În februarie 1950, Margaret Thatcher nu împlinise 25 de ani şi a candidat pentru un loc în Camera Comunelor din partea conservatorilor britanici. A atacat un fief laburist. A atras atenţia presei, mai ales pentru că era prima femeie care candida în acea circumscripţie şi, totodată, era cel mai tînăr candidat în acel scrutin. A pierdut cu 6000 de voturi diferenţă. Anul următor a adus alegeri anticipate, şi Margaret Thatcher a candidat din nou, în aceeaşi circumscripţie. A pierdut iarăşi, dar acum cu 1000 de voturi diferenţă. Abia în 1959, după ce a cunoscut alte înfrîngeri politice în curse electorale sau în interiorul partidului, a reuşit să obţină un loc în Parlamentul britanic. În anii care au urmat, cu o tenacitate extraordinară, şi-a conturat un profil unic în interiorul partidului.

DE ACELASI AUTOR Ambasadorul Poveste de Crăciun România altfel. Impresii Răzbunare şi paceExtrem de conservatoare cînd era vorba despre fiscalitate şi economie, ea a fost printre puţinii conservatori care au votat, alături de laburişti, dezincriminarea homosexualităţii, legalizarea avortului şi interzicerea vînătorii iepurilor cu ogari. În acelaşi timp, a votat pentru menţinerea pedepsei cu moartea şi împotriva unei proceduri mai rapide a divorţului. În 1970 a devenit ministru al Educaţiei în guvernul Heath. Pe atunci, politica britanică era extrem de puţin civică, iar studenţii erau radicali de-a dreptul. Thatcher a încercat reforme dure în sistem, dar reuşitele sînt discutabile, în condiţiile în care întregul guvern din care făcea parte dezamăgea. Nu e de mirare că, în toamna lui 1974, Partidul Conservator a obţinut un rezultat dezastruos în alegeri. Pe acest fond, Margaret Thatcher s-a lansat spre conducerea