Peste 400 de sindicalişti sunt pregătiţi să picheteze mâine după-amiază, timp de două ore, sediul prefecturii judeţului Buzău, bifând astfel primul din cele opt proteste săptămânale faţă de noul cod al muncii.
Mitingul va începe la ora 15.00, la el urmând să participe lucrători din industrie, sănătate, energie şi învăţământ, care aparţin tuturor confederaţiilor sindicale. Manifestaţia se va încheia la ora 19.00, aşa cum prevede autorizaţia eliberată de autorităţile locale.
Săptămâna şi protestul în Buzău. Sindicatele anunţă acţiuni de stradă în fiecare vineri
„De la ora 15, o parte dintre manifestanţi o să venim pe trotuare, încolonaţi, din Zona Industrială iar vârful protestului va fi la ora 16. Nu o să mai mergem la domnul prefect cu jalba în proţap, pentru că oricum va fi un gest inutil, deoarece ştie care ne sunt revendicările”, declară Vasile Minică, liderul Cartel Alfa din Buzău.
Buzăul va protesta mâine, alături de Galaţi, Cluj, Bistriţa, Argeş, Călăraşi şi Gorj. Cele şapte judeţe vor avea acţiuni sindicale în fiecare vineri, începând cu data de 4 martie 2011, timp de opt săptămâni.