Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drama unui Rege. Hagi, înrobit de inimă, nu dominat de raţiune

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 3 martie 2011 ·

Aşa a fost mereu. Pas cu pas, de cînd e antrenor, Hagi a plonjat în necunoscut, s-a aruncat cu capul înainte, s-a luptat pentru cauze dinainte pierdute, pe care nu le-ar fi putut cuceri nici Mourinho. Niciodată, dar niciodată, n-a ales bine echipa sau momentul potrivit!

Nestăpînit, poate şi prost sfătuit, a gîndit de fiecare dată cu sufletul cînd a acceptat o ofertă. N-a fost dominat de raţiune, n-a observat multiplele lucruri negative care îl înconjurau la noul job. Şi-a ascultat doar inima orbeşte. Iar orgoliul nemăsurat i-a fost principalul duşman. A greşit mereu şi a pierdut mereu, enervant de mult.

Aceasta e drama unui Rege fotbalist transformat într-un simplu antrenor-paj.

Naţională (2001)

Fără alfabet

A devenit selecţioner cînd nu ştia nici primele trei litere ale alfabetului unui antrenor. Extraordinara experienţă ca jucător nu l-a ajutat. Slovenia lui Osterc şi Rudonja a fost prea tare pentru el.

Bursaspor (2003)

A riscat şi a pierdut

După doi ani de pauză, s-a grăbit din nou, riscînd enorm. Bursa? La acea vreme, nu însemna nimic. S-a înconjurat de români, a avut trupă submediocră şi a capotat. 6 înfrîngeri în 12 etape, demisie!

Galatasaray (2004-2005)

Visul spulberat

Galata era visul său. Spera să aibă şi pe banca "leilor" acelaşi succes ca şi pe teren. Dar, în martie 2004, Cim Bom era o echipă debusolată, plină de "veterani". Cu foştii săi colegi, Hakan Şukur, Ergun, Bulent, Arif şi Hasan Şaş, pe care nici Terim nu-i mai putea resuscita la peste 30 de ani, n-a făcut nimic în campionat. A cîştigat totuşi Cupa Turciei, unicul său trofeu ca antrenor.

Poli Timişoara (2006)

Nimeni nu are răbdare cu el

La Timişoara, prima sa experienţă ca antrenor la un club din România, voia timp pentru a forma o echipă cu tinerii promovaţi de el. Cui îi cerea răbdare? Lui Maria

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 5 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 5 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 10 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°