Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiul are rol principal la premiile UNITER

Publicat in Adevarul, joi 3 martie 2011 ·

Actorul Ilie Gheorghe va primi premiul pentru întreaga activitate, iar Ofelia Popii ar putea redeveni cea mai bună actriţă din România.

CITIŢI ŞI:

Cea mai mare arenă de schi din România se inaugurează oficial vineri

Teatrul Naţional din Sibiu îl aniversează pe Radu Stanca

Artboutique vă invită la handmade, pe Promenadă!

Uniunea Teatrală din România a anunţat lista de nominalizări pentru cea de-a XIX-a ediţie a Premiilor UNITER. La categoria cea mai bună actriţă în rol principal este nominalizată, alături de Petronela Grigorescu şi Maia Morgenstern, Ofelia Popii – actriţa Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu.

„Mă bucură vestea, iar primul meu gând se îndreaptă spre echipa de creatori alături de care am construit acest spectacol şi în special spre Lia Bugnar, care mi-a oferit un text extraordinar de frumos şi m-a ajutat să întrupez aceste felii de viaţă. Apoi aş vrea să îi amintesc pe Dragoş Buhagiar, Florin Fieroiu şi Vlaicu Golcea.

Mă bucur mult că directorul teatrului a propus acest spectacol. A fost o provocare şi mă bucur că efortul nostru este apreciat atât de critici, cât şi de publicul larg” a declarat Ofelia Popii. „Felii” a avut premiera anul trecut, pe data de 2 octombrie şi are la bază un scenariu emoţionant scris de Lia Bugnar. Ofelia Popii interpretează cameleonic rolul a şapte personaje în această producţie.

Senatul UNITER va acorda, printre altele, şi premiul pentru întreaga activitate actorului Ilie Gheorghe, interpretul rolului principal din spectacolul „Faust” în regia lui Silviu Purcărete. De această onoare se va mai bucura şi celebra actriţă Tamara Buciuceanu. Gala Premiilor UNITER va avea loc luni, 18 aprilie 2011, cu transmisie în direct pe TVR 1.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele no

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen nu a fost invitată la ceremonia de învestire a lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a primit încă o invitație pentru ceremonia de inaugurare a președintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, pe 20 ianuarie, a declarat un purtător de cuvânt vineri, citat de Reuters. „Dacă

Elena Lasconi: Îi înțeleg pe românii care au ieșit azi în stradă, dar soluția nu e acolo

HotNews acum 2 ore
Președinta USR, Elena Lasconi, a reacționat, vineri, pe pagina ei de Facebook, la protestul care are loc în fața Parlamentului. Primărița de la Câmpulung a declarat că îi înțelege pe protestatari și acuză Guvernul că „a dat foc la țară”. „Au aruncat

NATO nu susţine ţinta de 5% pentru cheltuieli de apărare propusă de Trump, dar ia în calcul o creştere

Mediafax acum 2 ore
Donald Trump, preşedintele ales al SUA, a cerut ca membrii NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare, o creştere semnificativă faţă de actuala ţintă de 2%. Totuşi, oficialii alianţei consideră că o astfel de măsură ar fi imposibilă din punct de vedere

Românii vor călători fără viză în SUA. Toate datele pe care trebuie să le știm

HotNews acum 51 minute
Românii vor călători fără vize în Statele Unite ale Americii începând cu sfârșitul lunii martie, după ce România a devenit cea de-a 43-a țară care aderă la Programul Visa Waiver(VWP) al SUA. Intrarea României în programul Visa Waiver a fost oficiali

Cardurile de sănătate nu funcționează. Explicațiile CNAS

Adevarul acum o ora
Pacienții care au nevoie de rețete zilele acestea întâmpină din nou dificultăți, dat fiind că Platforma Informatică din Asigurările de Sănătate (PIAS) care gestionează cardurile de sănătate nu funcționează.

UPDATE - CCR: A fost înregistrată cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu / George Simion: Foarte mulţi oameni au venit să petiţioneze astăzi Curtea Constituţională/ Protest al susţinătorilor lui Călin Georgescu - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Curtea Constituţională anunţă că vineri a fost înregistrată ”cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu”, Anunţul vine în contextul în care luni Georgescu afimase că în 10 ianuarie avocaţii vor cere acestei instituţii să-şi revizuiască de u

De ce ar fi plecat Călin Georgescu de la propriul protest. ”Orice, numai violențe să fie. Eventual cu vărsare de sânge”

Ziare.com acum o ora
Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, crede că absența lui Călin Georgescu de la mitingul organizat este cauzată de faptul că acesta ar putea degenera în violențe de stradă. Într-o postare pe Faceboo

Zi liberă în plus în minivacanța de 1 mai, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale 2025

Libertatea acum 3 ore
Guvernul a stabilit ca ziua de vineri, 2 mai, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, făcând astfel legătura între ziua liberă de joi, 1 mai, declarată sărbătoare legală, cu ocazia Zilei Muncii. Astfel, bugetarii vor avea o minivacan

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum 5 ore
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Prima reacție a Ucrainei după ce Trump a spus că vrea o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului

HotNews acum o ora
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Ucrainei a oferit vineri după-amiaza prima reacție oficială a Kievului față de declarațiile lui Donald Trump privind dorința acestuia de a se întâlni cu Vladimir Putin, partea ucraineană afirmând în

Vremea

București
acum

14°
vin.

6°/14°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

10°
vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-2°/2°
Constanta
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-1°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°