Am câştigat ce ne lipsea : televiziune non-stop după serialul “Bezna”, turnat de nea Nicu Răposatul. Avem tele-cablu şi vedem programe de ni se scrântesc degetele pe telecomandă căutându-le. Avem televiziune de familie, cu cele patru elemente indispensabile (copil, tată, mamă, bunic), adică, cu public-ţintă şi public asigurat. Avem, deci, desene animate, fotbal pe pâine, telenovele însiropate şi talk-show politic. Ce ne mai trebuie? Mai nimic. Eventual, pentru copiii evadaţi din isprăvi animate sau din animal planet, un P.C. cu jocuri violente, necesare evoluţiei afectului beligen al adolescenţilor generaţiei pro.

Avem t.v. (inclusiv cu evadări etno-manelisto-rock), nu ne mai trebuie nimic : carte, scenă, cinema, circ, expoziţie, parc. Şi furnizorii de media ştiu acest sindrom şi furnizează, persuadând, manipulând, încălcând.

Cine spune că televizorul nu e drog? Poate, cei ce-au spus că religia nu e opiu pentru popor. E foarte greu să mai rămâi, ca un fumător abstinent care renunţă şi la cafea, ne-dependent de inamicul public number one : televizorul. De fapt, nu de el, ci de furnizorii de programe. Am câştigat ce ne lipsea : televiziune non-stop după serialul “Bezna”, turnat de nea Nicu Răposatul. Avem tele-cablu şi vedem programe de ni se scrântesc degetele pe telecomandă căutându-le. Avem televiziune de familie, cu cele patru elemente indispensabile (copil, tată, mamă, bunic), adică, cu public-ţintă şi public asigurat. Avem, deci, desene animate, fotbal pe pâine, telenovele însiropate şi talk-show politic. Ce ne mai trebuie? Mai nimic. Eventual, pentru copiii evadaţi din isprăvi animate sau din animal planet, un P.C. cu jocuri violente, necesare evoluţiei afectului beligen al adolescenţilor generaţiei pro.

Avem t.v. (inclusiv cu evadări etno-manelisto-rock), nu ne mai trebuie nimic : carte, scenă, cinema, circ, expoziţie, par