În clădirea fostei instituţii medicale şi-au găsit adăpost trei persoane cu vârste între 25 şi 61 de ani care trăiesc din mila giurgiuvenilor. Destinul a făcut ca cei trei amărâţi să se cunoască pe stradă şi să înfrunte sărăcia împreună de aproape patru ani, între pereţii reci ai imobilului din apropierea Parcului Alei.
O clădire scorojită, un gard de lemn „cârpit” şi patru câini care se agită de mama focului în curte. Este ceea ce un om obişnuit vede atunci când trece prin dreptul fostei stomatologii.
Un bărbat mărunt şi prost îmbrăcat te întâmpină zâmbind. Te priveşte suspicios şi după câteva clipe de gândire te invită înăuntru. Îl cheamă Marian Ciuculescu, are 37 de ani şi spune că a plecat de-acasă pe când era adolescent. Sunt invitat într-o cameră mică şi întunecată acolo unde mă întâmpină cea de-a doua persoană, Gabriela Tudosă, o tânără cu ochii cârpiţi de somn şi un handicap la piciorul drept.
„Stăm aici cam de patru ani. Eu muncesc pe la vecini iar Gabi cerşeşte” explică franc situaţia Marian care prezintă mândru soba pe care a construit-o singur pentru a face faţă iernii. Lucrurile primite au fost depozitate în interiorul rece al clădirii, acolo unde doar vara se poate dormi.
De 10 ani pe străzi
Pe cel de-al treilea „locatar” al imobilului-fantomă l-am găsit la subsol, ghemuit de frig într-un pat improvizat. La lumina lumânării, bărbatul spune că îl cheamă Sandu Ştefan, şi că are 61 de ani. Necazurile au început în 1999. A vândut casa, s-a mutat la socri cu soţia şi a plecat pentru că nu mai rezista. „Făceam moarte de om şi ajungeam la puşcărie” povesteşte Sandu Ştefan. Bărbatul afirmă că a lucrat ca motorist pe vas, apoi s-a angajat la Dunăreana pentru ca Revoluţia să îl prindă pe un şantier de construcţii. „Am muncit mult, mi-am zdrelit mâinile şi nu m-am ales cu nimic. De aproape 10 ani sunt pe străzi”.
A dormi
