La început aş fi vrut să scriu că moda în Bucureşti este cu un pas înapoi faţă de moda din toată lumea. În timp ce în marile oraşe asistăm la un adevărat spectacol al străzii, fiindcă oamenii se îmbracă exact aşa cum doresc, aşa cum se simt mai bine, sau – în cazul unor căutări mai personale – aşa cum le dictează fantezia, cultura şi educaţia lor vizuală, aici la noi, elegantele citadine umblă încă după haine de firmă şi branduri sonore, în dorinţa de a imita cît mai bine modelele lansate de ultimele tendinţe dictate de pictoriale, şi în speranţa că vor deveni ele însele trendsettere în mica noastră comunitate. Apoi am reconsiderat şi nu pot spune decît că oamenii din Bucureşti se îmbracă cu ce au şi că strada comunică exact realitatea, fără distorsionări.

Haina, cu toate semnificaţiile ei datorate mesajelor transmise (de formă, volum, culoare, compoziţie, materialitate), se suprapune peste imaginea particulară a corpului uman, alcătuind astfel, de fiecare dată, un personaj care spune, prin simpla sa prezenţă, o întreagă poveste. Relaţia modei cu persoana, existenţa celor două corpuri, fizic şi social, este astăzi un domeniu foarte intens analizat.

Haina este văzută ca limbaj de integrare într-un grup, de relaţionare cu ceilalţi, dar şi ca formă de exprimare a propriei persoane (cu ajutorul veşmintelor se construieşte personajul care vrea să fie sau doar cel care trebuie să fie).

Moda presupune o permanentă negociere a mesajelor vizuale prin care se stabilesc relaţiile dintre individ şi societate.

Şi totuşi, în ciuda aspectului mohorît al străzii (sau poate tocmai pentru a repara acest fapt), astăzi departamentul Modă al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti este asaltat de tinerii dornici să se exprime prin intermediul veşmintelor.

Secţia Modă de la Institutul de Artă „N. Grigorescu“, născută iniţial în legătură cu industria co