Artizanii afacerii „BEST – SNLO“, avocaţii Ovidiu Benone Voicu şi Ioan Daniel Ionaş, au fost arestaţi în dosarul privind înşelăciuni care vizează cesionarea creanţelor companiei Termoelectrica
Doi dintre protagoniştii afacerii prin care o firmă de apartament s-a ocupat, în schimbul unor onorarii enorme, de recuperarea creanţelor Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) au fost arestaţi de procurorii anticorupţie. Ovidiu Benone Voicu, avocat în Baroul Bucureşti, şi Ioan Daniel Ionaş, avocat stagiar, cei care au controlat şi firma Best Recuperare Creanţe SRL (devenită ulterior Recovery Best Solution SRL), care a cesionat de la SNLO creanţe de 128 de milioane de lei, au primit ieri mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile din partea Curţii de Apel din Bucureşti. La propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au mai fost arestaţi preventiv fostul director al Termoelectrica, Ioan Ungureanu, şi executorul judecătoresc Dragoş Paul Rocoşanu.
Acuzaţii grave
Potrivit procurorilor anticorupţie, Ovidiu Benone Voicu este acuzat de înşelăciune în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. De asemenea, Ioan Daniel Ionaş, reprezentant unic al SC Recovery Best Solution SRL, este acuzat de comiterea infracţiunilor de înşelăciune, fals în declaraţii, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea, în formă continuată.
Nu în ultimul rând, cel care i-a angajat pe avocaţii Voicu şi Ionaş să recupereze creanţele Termoelectrica, Ioan Ungureanu, fost director general Termoelectrica, este cercetat de DNA pentru abuz în serviciu contra