Medicamentul folosit la teste nu era recomandat pentru boli de ochi În urma investigaţiilor făcute de Jurnalul Naţional, publicate în ziarul de vineri, 25 februarie (Cobai într-un studiu clinic neaprobat - click pentru a citi articolul), medicului primar oftalmolog Narcisa Ianopol, angajat al Spitalului CFR Iaşi, i-a fost desfăcut contractul de muncă cu data de 1 martie 2011. Narcisa Ianopol desfăşura un studiu clinic ilegal cu Avastin, pe care îl injecta în ochi, deşi conform firmei producătoare Roche, medicamentul este "înregistrat în România pentru tratamentul unor anumite forme de cancer şi nu pentru afecţiuni oftalmologice". Studiul clinic nu era aprobat de Agenţia Naţională a Medicamentului, aşa cum cere legea, şi nu respecta reguli obligatorii. Sponsorul studiului, care trebuie să verifice desfăşurarea corectă a studiului, este Asociaţia Oftalmologică Edelweiss, al cărei preşedinte este Narcisa Ianopol. Deci Narcisa Ianopol urma să se verifice pe ea însăşi. Pacienţi care acceptă să participe la studii clinice o fac şi pentru că primesc gratuit medicamentul; de data aceasta, ei făceau o donaţie Asociaţiei Edelweiss după fiecare doză de Avastin primită. De asemenea, pacienţii nu semnaseră un consimţământ informat şi nu ştiau că sunt cobai. Corneliu Nedelcu, 52 de ani, ieşean, a participat, fără să ştie, la acest studiu clinic, a donat sume importante de bani Asociaţiei Edelweiss şi a orbit în urma unor intervenţii la ochi făcute de doctorul Ianopol. El a făcut, pe 22.07.2009, o plângere împotriva medicului la Colegiul Judeţean al Medicilor Iaşi, iar pe 29.07.2009 – o plângere la Poliţie, solicitând declanşarea urmăririi penale.
Colegiul Medicilor i-a dat un avertisment Narcisei Ianopol, după ce a constatat că pacientul Nedelcu nu fusese pus să semneze consimţămânul informat obligatoriu în studii clinice. Parchetul a