Să fie ipocrizie? Dublă, triplă, multiplă personalitate? Ce se întâmplă cu acest partid care una vorbeşte şi alta fumează. Cum se face că toţi se bat cu integritatea în piept la intrarea în sala de şedinţă, iar la final, de dincolo de uşi, iese miros de rânced?
Respingerea criteriilor de integritate propuse de grupul Preda-Macovei are o altă explicaţie. Cea a atmosferei generale dintr-un partid, una descrisă cât se poate de plastic de unul din stâlpii lui, în care doi-trei oameni vor să schimbe aproape totul, iar zeci, sute, mii, nu vor să schimbe nimic.
“Este o frământare incontestabilă la nivelul PDL între oameni care sunt cu o responsabilitate maximă, sunt responsabili şi realizează importanţa momentului respectiv, şi între oameni care mai au şi gărgăuni, şi păsărici, dar cert este că la un loc PDL priveşte cu maximă responsabilitate actul politic care urmează să aiba loc în 13-14 mai, la Conferinţa naţională a partidului”, spune Ioan Oltean, într-un interviu pentru HotNews.
Responsabilitate, instinct de conservare, comportament de turmă? Naiba ştie. Mai degrabă apucături de sinucigaş.
P.S.: Sâmbătă, live blogging de la Consiliul Naţional de Conducere al PDL. După ora 10.
Să fie ipocrizie? Dublă, triplă, multiplă personalitate? Ce se întâmplă cu acest partid care una vorbeşte şi alta fumează. Cum se face că toţi se bat cu integritatea în piept la intrarea în sala de şedinţă, iar la final, de dincolo de uşi, iese miros de rânced?
Respingerea criteriilor de integritate propuse de grupul Preda-Macovei are o altă explicaţie. Cea a atmosferei generale dintr-un partid, una descrisă cât se poate de plastic de unul din stâlpii lui, în care doi-trei oameni vor să schimbe aproape totul, iar zeci, sute, mii, nu vor să schimbe nimic.
“Este o frământare incontestabilă la nivelul PDL între oameni care sunt cu o responsabilitate maximă, su