Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV: Elevii ieşeni îşi cumpără ţigări la bucată chiar în poarta şcolii (VIDEO, UPDATE)

Publicat in Adevarul, vineri 4 martie 2011 ·

Comercianţii din Bularga au clienţi fideli la tutun: elevii care învaţă la şcolile din zonă. Pentru a nu-i pierde, ţigările le sunt oferite la bucată, la un preţ de 60 de bani.

Ora 11.40 Nici Poliţia Locală nu a aplicat amenzi pentru comercializarea de tutun minorilor.

„Conform HCJ 21/2003 putem sanciona dacă sunt agenţi economici care comercializează băuturi alcoolice la o distanţă mai mică de 50 de metri de unităţile de învăţământ.Pentru astfel de fapte au fost aplicate anul trecut şi anul acesta 10 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 2.000 de lei. Pentru tutun nu putem sancţiona", spune Nicoleta Deciu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Iaşi.

Ora 11.00 Minorii care învaţă la şcolile din zona industrială nu au bariere în ceea ce priveşte fumatul. Aceştia îşi pot procura ţigări chiar din poarta liceului la care învaţă.

Este cazul Grupului Şcolar „Radu Cernătescu" din Bularga, unde elevii îşi cumpără ţigările cu 60 de bani bucata de la chioşcul din faţa unităţii de învăţământ şi le fumează chiar în spatele magazinului.

Vezi cum reporterii „Adevărul de Seară" primesc „pontul" cu ţigările vândute la bucată în poarta şcolii, chiar de la elevii cu acest viciu

Autorităţile ridică de umeri când le este semnalată situaţia. „La noi deocamdată nu au fost date amenzi cu privire la comercializarea tutunului în apropierea şcolilor. Vom efectua controale pe această linie“, spune Mihai Cojocariu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi.

Vezi mai jos cum un elev îşi cumpără ţigări la bucată

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 7 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°