"Este unul din obiectivele majore ale politicii europene, o politică energetică unitară. Când mă refer la o politică energetică unitară, mă refer la câteva lucruri esenţiale, şi anume interconectarea sistemelor energetice, interconectarea infrastructurilor de transport gaze"
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că ar trebui să se discute o politică europeană a sistemelor de aprovizionare şi transport de ţiţei pe teritoriul Uniunii Europene, ca o a treia componentă la un sistem energetic sigur pentru UE, conform Mediafax. Preşedinţii României şi Letoniei, Traian Băsescu şi Valdis Zatlers, au fost întrebaţi despre necesitatea unei politici energetice integrate la nivel european, în cursul declaraţiilor comune de presă susţinute, la Palatul Cotroceni, după întrevederea dintre cei doi şefi de stat. "Este unul din obiectivele majore ale politicii europene, o politică energetică unitară. Când mă refer la o politică energetică unitară, mă refer la câteva lucruri esenţiale, şi anume interconectarea sistemelor energetice, interconectarea infrastructurilor de transport gaze. Deocamdată acestea sunt cele două mari priorităţi şi faptul că ele există s-a manifestat şi luna trecută, când, la iniţiativa preşedintelui Barroso, s-a făcut o discuţie pe interconectarea nord-sud în ceea ce priveşte resursele de gaze, dar esenţa unei politici unitare este legată şi de crearea alternativelor de aprovizionare a Europei, în mod deosebit cu gaze", a declarat Băsescu. El a continuat, afirmând că ar fi necesară adăugarea celei de-a treia componente la un sistem energetic sigur pentru UE, respectiv o politică europeană a sistemelor de aprovizionare cu ţiţei şi de transport al ţiţeiului pe teritoriul UE.
Preşedintele Letoniei, Valdis Zatlers: Atunci când se vorbeşte despre energie şi politicile energetice, ar trebui să se înţeleagă către ce sunt ţintite acest