Spectacolul Nijinski, inspirat de Jurnalul scris de acesta întrun moment de disperare, când simţea că începe să piardă legătura cu lumea, afundându-se în negura nebuniei, la numai treizeci de ani, spectacol realizat de coregrafa Mălina Andrei, în regia ei şi a Emei Nicola şi având ca interpret pe actorul Filip Ristovski, ne dă prilejul, pe lângă bucuria pe care ne-a dăruit-o spectacolul în sine, să evocăm, o dată în plus, această figură legendară a dansului din totdeauna, care a fost şi rămâne Nijinski.

Pentru marele public contemporan cu el, dansatorul Vaslav Nijinski din Spectre de la Rose, din Petruşka sau în Sheherazada a fost un idol, în timp ce coregraful cu acelaşi nume a împărţit acelaşi public în două tabere. În 1912, la căderea cortinei după spectacolul După-amiaza unui faun, balet inspirat de poemul lui Mallarmé şi creat de Nijinski pe muzica lui Debussy, jumătate de sală aplauda şi jumătate huiduia, iar de a doua zi întregul Paris, presă şi public, era împărţit în faunişti şi antifaunişti. În atacul lui Gaston Calmette, din „Le Figaro”, Ambasada Rusiei a văzut o tentativă de rupere a alianţei franco-ruse. În saloane şi în Camera Deputaţilor discuţiile se inflamau, pentru şi contra, ori de câte ori venea vorba despre Faun. Prefectul poliţiei a fost alertat, cerându-i-se să oprească acest balet „obscen”. Dar la atacurile din „Le Figaro”, Auguste Rodin a răspuns în „Le Matin” că această creaţie a lui Nijinski reprezintă o „personificare perfectă a idealului de frumuseţe a Greciei antice” şi din acel moment cel atacat a început să fie Rodin, căruia a trebuit să-i ia apărarea nume ilustre precum Poincaré, Clémenceau, Anatole France şi mulţi alţii. Ce vremuri!, putem exclama, plini de invidie. Vremuri în care dansul era în atenţia unei întregi societăţi, ca un subiect de maximă importanţă.

Astăzi, având perspectiva necesară, putem înţeleg