Prea puțini știu – atîta vreme cît trîmbițele gloriei nu i-au asurzit cu vestea că Jacques Hérold e un mare artist – că acest om provine din România, mai exact din Moldova. E de ajuns să deschizi enciclopediile suprarealismului pentru a afla cum Hérold a contribuit, înainte și după cel de-Al Doilea Război Mondial, la activitățile acestei mișcări ce a răsturnat toate modurile de expresie ale lumii moderne. A avut o interioritate suficient de bogată pentru a depăși greutățile strivitoare ale vremurilor pe care le-a traversat. Critica de artă franceză descoperă în Hérold unul dintre creatorii cei mai compleți, dacă nu cel mai complet, ai anilor ’70-’80, și Pierre Demarne afirma: „Nu văd decît pe Dali și Hérold să-și poată disputa faimoasa polivalență cu care Picasso, într-o mare măsură, a strivit timpurile noastre“. Acest om, născut la Piatra Neamț, se numea Herold Blumer, iar mama sa, Henriette, era unul dintre cei patru sau cinci copii ai Anei Weintraub, care ținea un han – despre bărbatul ei nu se știe nimic – în acel tîrg, în apropierea Bucovinei, numit Fălticeni, unde micul Herold a petrecut cinci ani din copilăria sa, între 7 și 13 ani. În funcție de ocupațiile tatălui său, a mai locuit la Mărășești, Galați și, în cele din urmă, la București. Dacă am arunca o privire în urmă, asupra drumului parcurs de la Fălticeni la Breton, Ernst, Tanguy, Brauner, Duchamp, Masson, Lacan, Bataille, Ponge, Fondane, Butor, Brassens, Chirico, Giacometti, Tzara, Chagall... ce ne-ar frapa în primul rînd ? Pe de o parte, curajul cu care s-a aruncat în viață ca un disperat, gata de orice, și pe de alta, selectivitatea încăpățînată cu care și-a compus o lume poetică fără dogme și limite, într-un univers pasional și liric, vînturat de idei și dinamism, de revelații psihanalitice, în funcție de circumstanțele dure, dramatice, pe care le trăia. Rezultatul ciocnirii lui Hérold cu realu