Mi se pare că Principele Radu se miră cu subînţeles de ce în presa "centrală" apariţia cărţii sale "Provizoratul istoric" a fost trecută aproape cu totul sub tăcere (în timp ce în ţară a avut şi continuă să aibă un succes deosebit). Personal nu găsesc nimic surprinzător în cele ce se întâmplă. Am avut ocazia să citesc această ultimă carte a Alteţei Sale la scurt timp după ieşirea de sub tipar, iar lunile care au urmat mi-au împlinit matematic bănuiala că evenimentul va fi la fel de atent evitat ca şi candidatura autorului, cu un an în urmă, la Preşedinţie.

Prin ceea ce spune public de câţiva ani, reprezentantul Casei Regale îi deranjează pe mai toţi cei cărora le revine răspunderea pentru prostul mers al lucrurilor din ţară. Câteva file ale cărţii sunt rezervate înţelegerii atât de defecte în societatea românească a rostului celor mai importante instituţii ale statului. Deopotrivă concis şi intelegibil, stilul autorului îmi permite să citez cu uşurinţă: "La finalul cursei electorale din 2009, într-o dezbatere televizată, urmărită de milioane de oameni, în care erau faţă în faţă candidaţi prezidenţiali cu şanse la alegeri, moderatorul a pus întrebări ce nu aveau absolut nimic de-a face cu fişa postului de Preşedinte al României. Iar candidaţii au răspuns tot atât de dezinvolt pe cât de dezinvolt îi urmărea o ţară întreagă". Un ascuţit simţul al umorului dă şi el savoare altor câtorva pagini pe care fostul artist dramatic le dedică înţelegerii, atât de turmentate la noi, a primei demnităţi în stat. Citez din capitolul "Complexul Preşedintelui": "Preşedintele este supremul obiect de admiraţie şi contestare. El este sursa fricii voluptuoase, cea care ne face să ne simţim băgaţi în seamă, cea care ne dă un rost pe lume. Este un viciu, o meteahnă de care avem nevoie. Avem nevoie să fim umiliţi, speriaţi şi să tresăltăm de plăcere atunci când el, succesorul ceauşi