Ora 21 şi 22 de minute, unda de şoc transformă Craiova în moloz. Spaimă, ţipete, suferinţă, pierderi.
În urmă cu mai bine de trei decenii, cutremurul desfigura în câteva secunde Craiova. Zeci de oameni îşi pierduseră viaţa şi peste 800 erau răniţi.
„Era sinistru, tot oraşul era în beznă. Am luat-o pe fie-mea în braţe, cu saltea cu tot, şi am ieşit din casă. Erau momente groaznice. N-am plâns atunci, dar acum plâng când îmi aduc aminte de Doina Badea, cu care eram bun amic, de Petre Dragu, ucişi de cutremur. Vedeam la televizor cum dezgropau zeci de oameni de sub dărâmături”, a povestit caricaturistul Gabriel Bratu. În presa vremii curgeau valuri de cerneală despre urmările seismului cu o intensitate de 7,2 grade pe Scara Richter. Gazetar în ’77, Nicolae Băbălău, împreună cu colegul de breaslă Lucian Triţă şi cu medicul ortoped Vasile Gavrilă, aveau să scrie la scurt timp după catastrofă „Noaptea cea mai lungă a Craiovei”.
„Prima secvenţă, proaspătă şi astăzi este legată de ţipete, urlete, femei disperate cu copii în braţe. Asta în gară, unde m-am oprit prima dată, stând în apropiere. Am mers apoi pe Republicii, iar la actuala Şcoală 10, statuia lui Tudor Vladimirescu căzuse de pe clădire. Când am ajuns la Consiliul Popular Judeţean, m-am îngrozit. Din actuala Sală de Şedinţe 2, se vedea cerul”, spunea Băbălău.
Intersecţia Unirii cu Lipscani, Răscruciul Mare
Zona centrală era toată un dezastru. Calcanele clădirilor înalte distruseseră imobilele mai joase. Dinspre Unirii, Muzeul de Artă părea mutilat, îşi aminteşte actualul director al instituţiei, pe atunci muzeograf. Lucarna căzuse peste balcon, care era pe jumătate dărâmat.
„În interior, m-a şocat aspectul sinistru al holului. Portretul lui Eminescu, făcut de Gheorghe Anghel era într-un maldăr de moloz. Sălile Stoenescu şi Olandeză se prăbuşiseră aproape în totalitate. Se v
