Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Subcomisarul Crişan, condamnat la doi ani de puşcărie de instanţa bucureşteană

Publicat in Adevarul, vineri 4 martie 2011 ·

Subcomisarul Virgil Crişan, ofiţer la Poliţia Pecica, arestat la sfârşitul lunii august 2010 pentru trafic de influenţă în formă continuată, a fost condamnat în noiembrie acelaşi, an de Curtea de Apel Timişoara la doi ani de închisoare cu executare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat aceaşi sentinţă: doi ani de închisoare. Alături de acesta, şi concubina, Ana Maria Nicolae a fost trimisă în judecată pentru complicitate la trafic de influenţă, instanţa bucureşteană condamnând-o la doi ani cu suspendare. De asemenea, cei doi vor trebui să restituie celor care i-au denunţat suma de o mie de euro, plus trei mii de lei fiecare, cheltuieli judiciare.

Conform rechizitoriului întocmit de procurori, subcomisarul arădean a pretins şi primit de la două persoane, denunţătoare în cauză, suma de trei mii euro, prin intermediul concubinei acestuia, Ana Maria Nicolae. În schimbul acestei sume, Virgil Crişan urma să intervină pentru eliberarea fratelui unuia dintre denunţători, arestat pentru trafic de influenţă şi instigare la dare de mită.

Fratele denunţătorului, administrator şi asociat al unei societăţi comerciale, fusese reţinut în aceeaşi zi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi instigare la dare de mită, iar a doua zi, la 20 august 2010, a fost arestat preventiv, în pofida promisiunii făcute de subcomisarul Virgil Crişan.

Toate aceste convorbiri telefonice au fost interceptate de către procurorii arădeni,iar la momentul în care sumele de bani au fost date către concubina acestuia s-au făcut şi înregistrări ambientale. Dat fiind că este vorba despre un angajat al Ministerului Administraţiei şi Internelor, dosarul a fost declinat către DNA Timişoara.

Lucra la Poliţia Pecica

Poliţistul arădean era angajat ca şi comisar la Poliţia din Pecica, la compartimentul judiciar de mai puţin de un an de zile. A lucrat la I

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 4 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 5 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic şi grindină, în judeţele Brăila, Ialomiţa, Buzău şi Călăraşi

News.ro acum 58 minute
Meteorologii au emis, joi seară, o avertizare de tip nowcasting Cod roşu de vijelie, cu vânt atingând, la rafală, viteze de peste 90 de kilometri pe oră, grindină de dimensiuni mari, averse torenţiale, pentru localităţi din judeţele Brăila, Ialomiţa

Deținătoarea recordului mondial la maraton, Ruth Chepngetich, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ruth Chepngetich, deţinătoarea recordului mondial la maraton feminin, a fost suspendată provizoriu de Unitatea de Integritate în Atletism (AIU) pentru prezenţa şi utilizarea substanţei interzise hidr

O femeie a murit în Otopeni, după ce acoperișul unei clădiri a fost smuls de vânt și a căzut peste imobilul în care se afla, în timpul codului roșu de vijelie

HotNews acum o ora
O femeie în vârstă de 49 de ani a murit joi, în Otopeni, în timpul manifestărilor de vreme severă, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF). Potrivit primelor informații, femeia a fost lovită de elemente din acope

Cum i-a convins Elena Udrea pe judecători să o elibereze din închisoare înainte de termen: „A vorbit despre trăirile sale”

HotNews acum 4 ore
Fosta ministră a vorbit, joi, în fața instanței despre „trăirile și suferințele” din penitenciar, în încercarea de a-i convinge pe magistrați să o elibereze după ce a executat 3 ani și 10 luni din pedeapsa de 6 ani de închisoare primită în dosarul G

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum o ora
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

25°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°