Pactul cu diavolul Securistul s-a răsucit în scaun şi s-a uitat la condica atârnată deasupra barului.
– Nu e nevoie. Ştiu ce scrie. Sesizarea voastră în versuri a fost consemnată în data de 28 septembrie 1989. Apostila inspectorului e de acum o săptămână, din 17 octombrie. Are umor tovarăşul inspector, trebuie să recunoaşteţi.
– Da, tare haios tovarăşul inspector. Aţi văzut ce terminologie literară a scos din creionul de după ureche. O fi şi el vreun poet, că e plin Botoşaniul de poeţi, în majoritate contabili.
– Iar unii dintre ei scriu poezii care ar putea să arate altfel. Dumneavoastră nu aţi scris poezii nepotrivite. Ştiu, aşa, în joacă, nişte texte pornografice de care vă veţi dezice singur mai târziu, vă asigur. M-am gândit că dumneavoastră, cu simţul de observaţie pe care îl posedaţi, cu puterea de sinteză dovedită în referatele prezentate în cenaclu, aţi putea fi de ajutor – poate zic un cuvânt mare – literaturii noastre. Sunteţi primit în casele tuturor scriitorilor din Botoşani şi îi cunoaşteţi personal pe aproape toţi aspiranţii, pe toţi tinerii. Aveţi o plajă largă de contacte. Noi o să stăm de vorbă şi, o să vedeţi, veţi fi de acord cu mine că cel mai bine pentru creaţia lor este să nu se îndepărteze de realităţile societăţii noastre... Nu trebuie să ne spuneţi tot ce scriu şi ce comentează ei când vă întâlniţi. La fel de important este ca, prin discuţii, să îi determinaţi să nu cadă în păcatul aşa-ziselor şopârle. Dacă vrea cineva să critice în ţara noastră, e liber. Critica şi autocritica sunt încurajate de Partid...
Ţineam mâinile sub masă şi strângeam în pumni o chiftea de peşte, nervos, cât puteam de tare, de-i ieşeau ochii. Ochelaristul îmi spusese mai înainte că sunt un poet talentat, dar de fapt credea contrariul. Din ce îmi spunea el, cu limba lui de lemn încrustat cu motive naţionale, înţelegeam că nu
