Am publicat într-un număr de anul trecut al revistei noastre pagini din dosarul de Securitate al lui Dorin Tudoran, un dosar de urmărire, întins pe 18 volume şi din care a rezultat un volum, evident fragmentar, apărut la Editura Polirom.

În numărul de faţă reluăm acea parte din dosarul de reţea al lui Ioan Groşan primită de la CNSAS de către conducerea USR, ca urmare a unei solicitări din 2006, când Groşan era membru al Consiliului. Diferenţa dintre cele două tipuri de dosare nu mai trebuie explicată. De altfel, R.L. a mai publicat pagini din dosarele de urmărire ale unor scriitori care nu mai sunt în viaţă, prin diligenţele Ioanei Diaconescu, acreditată pe lângă CNSAS, niciodată însă un dosar de reţea al unui scriitor în viaţă. Legea e strictă în această privinţă. Am fost nevoiţi să aşteptăm decizia Curţii de Apel. Cititorii noştri trebuie să ştie şi că anumite pasaje au fost omise (protejate), iar o parte din numele menţionate reduse la iniţiale, conform dispoziţiilor aceleiaşi legi.

Mă simt obligat moralmente să ofer o explicaţie pentru gestul nostru. În urma apariţiei în „Evenimentul zilei” (care a solicitat, la rândul său, verificarea scriitorului) a primelor informaţii privitoare la dosar, ca şi a unui interviu cu Groşan, s-a produs o reacţie în lanţ şi presa de toate orientările s-a pronunţat, ca şi numeroşi colegi de breaslă, asupra vinovăţiei scriitorului. Consternarea din prima clipă a făcut loc repede unei atitudini binevoitoare faţă de Groşan, deplâns ca o victimă. Ideea era că un mare scriitor nu merită un astfel de tratament. „Înţelegerea” aceasta, nearătată altora mai înainte, le-ar fi făcut cinste apărătorilor lui Groşan, dacă nu s-ar fi opus datele din dosar. Am fost eu însumi de părere, înainte de a le cunoaşte, că, dacă, aşa cum Groşan declara în interviul pomenit, nu exisă decât o singură informare, şi aceea benignă, nu era cazul