Coca-Cola Hellenic l-a numit pe Marius Croitoru în poziţia de director financiar al operaţiunilor din Italia, poziţie care presupune coordonarea operaţiunilor departamentelor financiar, juridic şi de achiziţii. În prezent Croitoru, care se va reloca la Milano, ocupă poziţia de director financiar şi manager de implementare SAP la Coca-Cola HBC România şi Moldova. El preia noua poziţie de la 1 iulie.
"Coca-Cola HBC Italia este unul dintre cei mai mari operatori din grup, cu un volum dublu faţă de cel al României", a spus Croitoru
Potrivit datelor din raportul anual aferent anului 2010, Coca-Cola a vândut în România 167,8 milioane de unităţi (unit cases - o unitate este egală cu echivalentul a 5,678 litri), în scădere cu 4% comparativ cu 2009. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, Coca-Cola HBC România a avut în 2009 o cifră de afaceri de 1,8 mld. lei (440 mil. euro) şi un profit net de 172 mil. lei (40,7 mil. euro).
Sistemul Coca-Cola pe piaţa locală este format din Coca-Cola România - care deţine brandurile şi concentratele de sucuri - şi partenerul său îmbuteliator, compania grecească Coca-Cola Hellenic, care produce, distribuie şi vinde produsele sub licenţă.
Croitoru lucrează în cadrul Coca-Cola de peste 10 ani, iar timp de aproape patru ani a fost director financiar al Coca-Cola Hellenic Elveţia. El a absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti, departamentul de finanţe şi contabilitate, iar apoi a urmat cursuri specializate de management.
În prezent, Coca-Cola Hellenic este cel mai mare îmbuteliator de băuturi răcoritoare de pe piaţa locală şi deţine trei fabrici în România, la Ploieşti, Timişoara şi Vatra Dornei. În ultimii ani, compania şi-a restrâns activitatea de pe piaţa locală odată cu închiderea a trei fabrici, de la Oradea, Bucureşti şi Iaşi.
Şi Călin Drăgan, în prezent director general al Coca-Cola HBC Români