„Este adevărat că un scriitor trebuie să se silească ca să-l înțeleagă mulțimea, căci pentru aceea și scrie, dar este asemenea de netăgăduit că și cetitorului să nu-i fie prea lene, să se silească și el să mai întrebe pe cineva npentru cîte nu înțelege…“ I. Heliade-Rădulescu, Curierul românesc, nr. 29, 1829 Stimată doamnă Carmen Mușat, Vă mulțumesc pentru atenția pe care revista condusă de dvs a acordat-o (și sper să o acorde în continuare) cărții mele Apașul metafizic și paznicii filozofiei, publicată în noiembrie 2010 la Editura Humanitas. Trei articole în ultimele trei luni, plus o replică la precizările mele din numărul 562 al Observatorului cultural arată că subiectul ei a trezit destul interes. Nu mă surprind reacțiile idiosincratice sau ideologice (ele erau de așteptat) și nici nu țin să cîștig vreo dispută cu cei care secretă atacuri la persoană. Cartea își va avea destinul pe care vremurile sub care stă i-l vor îngădui, indiferent de ceea ce aș vrea eu sau altcineva. Nu m-au lăsat însă indiferent unele răstălmăciri, provocate fie de ignoranță, fie de rea-credință. Simțindu-mă dator față de cititorii de bună-credință care ar putea fi induși în eroare de zgomotul de fond al celor interesați să abată atenția de la subiect, am intervenit cu un articol (lipsit de imbolduri polemice, în pofida rubricii sub care a fost tipărit), menit să le ofere cîteva clarificări asupra acestora din urmă. În numărul 563 al revistei – printre noi diversiuni a căror viclenie, pigmentată cu secreții exocrine, le scutește de lumina zilei – mi se reproșează că aș descuraja „dialogul“ pe care unii proprietari de condei sînt foarte doritori să-l promoveze. Mă văd, prin urmare, dator să revin cu această precizare finală. Într-adevăr, există cîteva categorii de condeieri cu care nu doresc – și nu pot – să angajez vreun dialog. E vorba despre acele persoane care și-au pierdut sau au