Deputatul Teo Trandafir se află la Spitalul AKH din Viena din 11 ianuarie. În tot acest timp, starea sa a fost atent monitorizată de o echipă multidisciplinară condusă de chirurgul oncolog Michael Gnant cel care, de altfel, a şi operat-o joia trecută.
Contactat de reporterii „Adevărul de Seară”, medicul austriac, faimos la nivel mondial pentru studiile sale revoluţionare privind cancerul la sân şi cancerul pancreatic, nu a vrut să comenteze pe seama stării de sănătate a pacientei, pe motiv că aceasta a refuzat categoric în momentul internării. Ne-a pus însă la dispoziţie informaţii legate de cariera sa profesională.
Michael F.X. Gnant are 46 de ani şi este profesor de chirurgie oncologică experimentală la Universitatea de Medicină din Viena şi şeful departamentului de chirurgie de la Spitalul Universitar AKH.
Aria sa de lucru principală este chirurgia oncologică, în mod deosebit cancerul de sân şi cancerul pancreatic, precum şi studiile de imunoterapie experimentale.
Studiu revoluţionar despre cancerul la sân
Potrivit CV-ului său, este membru al Societăţii Americane de Oncologie Clinică, al Asociaţiei Germane de Cancer, precum şi al Societăţii Europene de Chirurgie Oncologică şi al celei de Transplant. Din 2004 este profesor de chirurgie şi chirurgie experimentală, iar din 2008 - profesor de chirurgie la Universitatea Medicală din Viena, unde lucrează şi în prezent. În 2006 a fost ales în unanimitate preşedinte al Grupului Austriac de Studiu al Cancerului Colorectal şi de Cancer (ABCSG).
În urmă cu doi ani, medicul a devenit cunoscut la nivel mondial, după ce a publicat o lucrare în care a prezentat rezultatele unui studiu care demonstra că medicamentele folosite pentru tratamentul osteoporozei pot ajuta la tratarea cancerului la sân.
Primul doctor dintr-o familie veche de şapte secole