Reprezentanţii operatorului de telefonie mobilă Vodafone au ridicat problema amenzii stabilite de Consiliul Concurenţei în discuţia avută la Guvern cu premierul Emil Boc. În opinia companiei, decizia este exagerată şi o va contesta în instanţă, au declarat surse oficiale pentru Mediafax.
Premierul Emil Boc şi reprezentanţii Vodafone au avut o întâlnire al cărei principal subiect a fost legat de planurile de investiţii ale companiei în România. "Reprezentantii Vodafone au ridicat problema amenzii primite de la Consiliul Concurenţei si i-au spus premierului că, în opinia companiei, decizia este exagerată şi va fi contestată în instanţă", au arătat sursele.
Potrivit surselor, premierul a luat notă de poziţia Vodafone, fără să răspundă.
În luna februarie, Consiliul Concurenţei a amendat Orange România şi Vodafone România cu 63 milioane de euro, pentru abuz de poziţie dominantă. Orange a fost amendată cu 34,8 milioane de euro, iar Vodafone cu 28,3 milioane de euro, reprezentând puţin peste 3% din cifra de afaceri a operatorilor în 2010. Preşedintele Consiliului, Bogdan Chiriţoiu, a declarat atunci că aceasta este cea mai mare amendă decisă de instituţie de la înfiinţare şi că operatorii au dreptul să conteste în justiţie.
Investigaţia a fost declanşată în anul 2006, ca urmare a unei plângeri depusă de Netmaster Communications SRL şi are ca obiect un posibil abuz de poziţie dominantă săvârşit de către Orange, Vodafone şi Romtelecom pe piaţa serviciului de terminare a apelurilor la puncte fixe/mobile în propria reţea publică de telefonie. Netmaster Communications a reclamat faptul că o parte dintre apelurile internaţionale ale clienţilor săi fuseseră blocate de Orange, Vodafone şi Romtelecom.
Reprezentanţii operatorului de telefonie mobilă Vodafone au ridicat problema amenzii stabilite de Consiliul Concurenţei în discuţia avută la Guvern cu pre