Inspectorii de la Protecția Consumatorului (ANPC) au verificat, în 25 și 26 februarie, modul în care se desfășoară comerțul cu mărțișoare și bijuterii din metale prețioase în Capitală. Au fost aplicate zece amenzi, în valoare de 36.000 de lei, iar 278 de bijuterii în valoare de 10.747 de lei au fost confiscate.
Abaterile constatate cel mai des au fost lipsa mărcii de certificare ANPC sau de garanție proprie pentru mărțisoare și bijuterii din argint, lipsa informațiilor privind calitatea pietrelor conținute de mărțișoarele și bijuteriile din aur comercializate sau lipsa certificatelor de garanție la comercializarea ceasurilor din argint.
De asemenea, s-au depistat cazuri în care nu erau precizate datele de începere și de încetare a promoției în cadrul căreia se comercializau mărțișoare și bijuterii din argint, nepoansonarea mărțișoarelor din argint, combinate cu metal comun, cu mărcile impuse de prevederile legale, lipsa afișării prețurilor, lipsa buletinului de verificare metrologică a cântarulu pentru bijuterii ori necompletarea la zi a Registrului de operațiuni cu metale prețioase.
Reprezentanții ANPC îi sfătuiesc pe români să nu cumpere bunuri din metale prețioase și/sau cu pietre prețioase de la persoane neautorizate și să se informeze dacă obiectele din metale prețioase pe care le achiziționează sunt marcate (marcarea fiind obligatorie).
Bijuteriile trebuie sa aiba aplicată marca de titlu - semn convențional, diferit în funcție de conținutul de metal prețtios, exprimat în miimi: pentru aur: 375; 500; 585; 750; 833; 900; 916 si aur fin 999; pentru argint: 750; 800; 875; 916; 925 si argint fin 999; pentru platină: 950; pentru paladiu: 950.
Apoi, obiectele din metale prețioase trebuie să aibă o marcă de garanție proprie, care se stabilește de către operatorul economic producător intern, importator și/sau