Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Părinţii Mădălinei Manole vor afla în mai puţin de o oră când îşi vor putea vedea nepotul

Publicat in Adevarul, vineri 4 martie 2011 ·

Astăzi, părinţii „fetei cu părul de foc” vor afla care este programul după care îşi vor putea vizita nepotul. Bunicii i-au pregătit micuţului o cameră în care să îl primească, iar familia Mădălinei este nerăbdătoare să petreacă timp cu copilul pe care artista şi l-a dorit 15 ani.

Petru Junior se va întoarce în braţele bunicilor din partea mamei sale, după un program bine stabilit, după cum vor decide magistraţii din cadrul Judecătoriei Buftea. Decizia finală în procesul privind copilul Mădălinei Manole va fi dată astăzi la ora 12.00. Părinţii artistei au decis să stea acasă şi să primească sentinţa dată de judecători.

La termenul de săptămâna trecută al procesului, Petru Mircea, soţul artistei, a ajuns după terminarea şedinţei de judecată şi a depus împreună cu avocatul său, un document prin care declară că este de acord ca părinţii Mădălinei să-şi vadă nepotul. Ion Manole, tatăl fetei cu părul de foc a spus, pentru „Adevărul de Seară“, că apreciează gestul lui Petru Mircea, dar spune că ar fi putut să facă acest gest în faţa instanţei.

„E un gest frumos dacă a făcut asta, dar trebuia să vină în faţa sălii şi a judecătorului să fie mai credibil. Sunt sigur că după sentinţa care se va da pe 4 martie, Petru Mircea va face contestaţie şi atunci voi cere şi eu în mod oficial o anchetă socială să vedem condiţiile în care este ţinut nepotul nostru la Botoşani“, a spus tatăl artistei pentru „Adevărul de Seară” Giurgiu.

Ion Manole a mai spus că nu-şi doreşte altceva decât să intre într-o relaţie normală cu nepotul lor şi ca acesta să poată petrece timp cu familia mamei sale, Mădălina Manole.

Mădălina Manole s-a sinucis în dimineaţa de 14 iulie, chiar de ziua ei de naştere. Cântareaţa a fost găsită moartă de soţul ei, în locuinţa lor din Otopeni. La finalul unei anchete care a durat mai multe luni de zile, procurorii au decis neînceperea urmăririi pen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°