Cele două înclinaţii care o definesc ca persoană, după cum ea însăşi spune, sunt arta şi pedagogia. Aceste afinităţi sunt moştenite, Silvia provenind dintr-o familie de scriitori.

„Am avut noroc să mă nasc într-o familie bogată spiritual, ambii părinţi sunt scriitori iar mama este şi profesoară. Fratele tatălui meu este sculptor, iar verişoara mea este pictoriţă. Drept urmare, mediul mi-a fost propice pentru deschiderea pe care o am spre frumos“, spune Silvia.

Mama a fost cea care a descoperit înclinaţia Silviei pentru pictură, îndemnând-o să urmeze cursurile unui liceu de arte. Întâmplarea a făcut să nimerească în grupa de sculptură a Liceului de Arte Ionel Perlea, însă pictura a ramas cea mai mare pasiune a sa.

„Eram cea mai bună pictoriţă din grupa de sculptură, aşadar sculptura a fost un accident fericit. Nu voi regreta niciodată anii petrecuţi în acel liceu, pentru că m-au făcut ceea ce sunt azi, un om de care nu mi-e ruşine“, spune entuziasmată Silvia. Nu a rupt în totalitate legătura cu arta, căsătorindu-se cu un fotograf care îi împărtăşeşte afinitatea pentru frumuseţea vizuală.

Vocaţia de dascăl

La vârsta de 19 ani, după terminarea liceului, Silvia a optat pentru Facultatea de Arte Plastice din Iaşi, însă neşansa a făcut să nu poată rămâne acolo, aşa că anul următor a dat examenul de admitere pentru Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, negândindu-se vreo clipă că după facultate va deveni profesoară.

„După licenţă, la întoarcerea acasă, dintr-un impuls de moment, am depus dosarul pentru examenul de titularizare în învăţământ. După câteva luni, deja mă aflam în faţa unei clase de elevi de-a X-a. Ţin minte şi acum sentimentul de panică pe care l-am avut atunci“, îşi aminteşte Silvia.

Citiți mai multe în „Adevărul de Seară“ de astăzi!