Eternitatea e o vorbă mare, mai ales pentru unii ca noi, care nu vom străbate decât o parte infimă din ea. Poate că, pentru a ne-o imagina n-ar strica să-i aplicăm aporia lui Zenon. Aşa cum broasca ţestoasă străbate fragmente din aceeaşi cale pe care trece, mai repede, şi Achile, global, poate că ar trebui să ne imaginăm şi noi eternitatea unei ţări, naţiuni, unui popor, ca o sumă a unor actualităţi, a unor clipe.

Sunt sigur că, astăzi, când lumea s-a colorat în toate felurile, proverbul citat de Mircea Eliade nu mai are nici o actualitate. Acum, de pildă, salutul românesc este pentru unii francezi plecăciunea umilă a cerşetorului pe care-l văd pe străzile oraşelor lor. Cât o să mai ţină şi asta? Un timp, o anume actualitate, care se va topi treptat în eternitatea de care vorbim, dar nu ştim ce e.

Păcatul nostru nu e acela că exportăm cerşetori, hoţi sau criminali. Nu suntem singurii, chiar dacă proporţiile noastre bat uneori recordurile. Faţă de tinerii musulmani revoltaţi pe ţara de azil, şi care dau periodic foc automobilelor, în semn de protest (împotriva a ce?), cerşetorii de provenienţă românească sunt floare la ureche. Poate doar hackerii de la Râmnicu Vâlcea să mai cauzeze daune la fel de mari, dacă nu chiar mai mari, dar ei n-au intrat încă în stereotipul internaţional despre noi. Şi chiar dacă ar intra, ar căra cu ei acolo şi ideea de „geniu românesc”, cum se spunea pe vremuri.

Toate popoarele, prin indivizii care le compun, săvârşesc mereu şi mereu aceeaşi greşeală, şi anume judecata globală. Culmea e că, pe măsură ce lumea se globalizează, judecata globală este tot mai puţin acceptată. La noi s-au spus atâtea lucruri despre unguri, bulgari, evrei, ruşi, greci, global, noi am ştiut, ca nişte bravi xenofobi ce am fost întotdeauna, cum sunt alţii. Dar nu cutare sau cutare, ci toţi cei din neamul lui cutare. Aveai un conflict cu un bulg