PDL se reuneşte vineri, 4 martie, la ora 17, în Colegiul Director. Acest organism are misiunea de a pregăti Consiliul Naţional de Coordonare de sâmbătă, de la Palatul Parlamentului. Miza o reprezintă modificarea statutului, în perspectiva alegerilor interne din luna mai.
Apele sunt extrem de agitate în prezent la PDL : s-au conturat deja mai multe tabere, care au făcut schimburi de replici dintre cele mai acide.
Mărul discordiei îl reprezintă criteriile de integritate pe care vor să le introducă în statut cei trei membri reformatori ai partidului : Monica Macovei, Cristian Preda şi Sever Voinescu.
În plus, membrii PDL care vor călca strâmb în faţa legii ar putea fi suspendaţi automat din partid.
Aceste modificări nu par a fi pe placul unora dintre membrii formaţiunii. Vice-preşedintele Cristian Boureanu, de exemplu a avut recent un schimb dur de replici cu reprezentanţii tripletei amintite.
De altfel, Preda, Macovei şi Voinescu ar putea susţine o aşa-numită moţiune la Congresul din mai. Deocamdată nu se ştie însă cine va fi vârful de lance, adică un potenţial candidat la şefia partidului.
În orice caz, pentru a putea candida, e nevoie ca într-un final, criteriul vechimii de cinci ani în partid să fie abrogat, iar o propunere în acest sens ar urma să fie aprobată de forurile de conducere.
O altă necunoscută ce ar putea fi tranşată în aceste zile este candidatura lui Emil Boc pentru un nou mandat de preşedinte al PDL. Premierul a lăsat să planeze un semn de întrebare asupra acestei chestiuni.
Şi aici există diferenţe de opinie : sunt unii democrat-liberali, care propun decuplarea funcţiei de prim-ministru de cea de şef de partid, în timp ce alţii preferă varianta actuală.
PDL se reuneşte vineri, 4 martie, la ora 17, în Colegiul Director. Acest organism are misiunea de a pregăti Consiliul Naţional de Coordonare