Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Locurile în clasa I, ocupate deja

Publicat in Adevarul, vineri 4 martie 2011 ·

Sucevenii îşi explică graba prin faptul că vor să prindă loc pentru micuţi la şcoli bune sau la învăţători renumiţi.

Înscrierea preşcolarilor în clasa I, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, a debutat oficial ieri. Însă, părinţii suceveni s-au grăbit încă din toamna anului trecut să-şi înscrie copiii la şcolile preferate. Astfel, la începutul sezonului de înscrieri, peste 70% din locurile propuse la înscriere erau deja ocupate.

„Avem peste 70% dintre locuri ocupate. Ne-am propus cinci clase I şi le vom ocupa fără probleme“, a spus Constantin Mărgineanu, directorul Şcolii „Ion Creangă“ din Suceava. Cei care şi-au înscris copiii pentru clasa I încă din toamnă sunt părinţii care vizează locuri la şcolile bune din municipiu sau chiar anumite învăţătoare. Directorii ştiu de practicile părinţilor şi motivele pentru care aceştia vin încă din toamnă pentru a-şi înscrie copiii în clasa I, dar susţin că acceptă dosarele şi mai devreme.

Sunt şi părinţi care au aşteptat startul legal de înscriere a micuţilor la şcoală. De exemplu, la Şcoala „Ion Creangă“ s-au prezentat ieri şase părinţi. La alte şcoli, nu a călcat picior de părinte de săptămâni bune.

Goana după şcoli bune

„Nu a venit nimeni pentru înscriere de mult timp. Avem peste 100 de elevi înscrişi, pentru cele cinci clase propuse. Ştim cam ce părinţi se adresează şcolii noastre an de an şi cred că aceştia sunt cam toţi. Cei mai mulţi s-au înscris în luna februarie“, a precizat Dumitru Chiuariu, directorul Şcolii Generale nr. 10 Suceava.

Părinţii îşi explică goana după înscrierea în clasa I din dorinţa de a fi siguri că prind loc la o şcoală considerată bună sau la o învăţătoare renumită pentru rezultatele obţinute cu educaţia copiilor. „Eu şi când mi-am înscris băieţelul la grădiniţă am fost cu un an înainte, pentru a prinde un loc la gr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD dezminte afirmațiile USR: „Marcel Ciolacu este la numai 300 de voturi faţă de Elena Lasconi”

Libertatea acum 57 minute
Lucian Romaşcanu, unul dintre comunicatorii PSD și un apropiat al președintelui demisionar Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă 30 noiembrie, că afirmaţiile prim-vicepreşedintelui USR, Dominic Fritz, privind renumărătoarea voturilor primului la prezid

Alegeri parlamentare 2024 în Diaspora: Peste 100.000 de alegători şi-au exprimat opţiunea de vot

Mediafax acum 50 minute
Numărul românilor care au votat în străinătate pentru alegerile parlamentare a ajuns la 100.000, la ora 17:10. Secţiile de votare din străinătate sunt deschise sâmbătă până la ora 21:00, iar duminică între orele 7:00 şi 21:00, ora locală. Votul în D

Caraş-Severin: USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale pentru renumărarea voturilor

Mediafax acum 23 minute
„Procesele-verbale de renumărare au fost semnate de către membrii Biroului Electoral Judeţean nr. 11 Caraş-Severin, cu excepţia celor de la USR şi AUR”, se arată în comunicat. Potrivit BEJ Caraş-Severin, cele două partide „au motivat refuzul prin fa

O femeie și un bărbat, surprinși de o avalanşă la Bâlea Lac! (FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
O femeie şi un bărbat au fost surprinşi, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de o avalanşă în Munţii Făgăraş, zona Bâlea Lac. Cele două persoane, o femeie de 49 de ani și un bărbat, erau echipate pentru iarnă, însă avalanșa i-a adus și aruncat peste stânci

Vlad Gheorghe anunță că a depus o plângere penală împotriva judecătorilor CCR din cauza amânării validării alegerilor prezidențiale: „Politrucii de la CCR nu au niciun temei pentru decizia lor de renumărare”

HotNews acum 3 ore
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, a anunțat sâmbătă că a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională din cauza amânării validării rezultatului alegerilor prezidenți

USR spune că diferența dintre Lasconi și Ciolacu s-a mărit în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secții

HotNews acum 2 ore
Diferența între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu s-a mărit cu peste 1.700 de voturi în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secțiile de votare, transmite USR. Partidul spune că are aceste informații de la reprezentanții din birourile e

VIDEO Avertisment al Salvamont: Vreme rea la Cota 2000. Recomandăm retragerea imediată către Sinaia cu transportul pe cablu, nu pe schiuri

HotNews acum o ora
Salvamontiştii din Sinaia au avertizat, sâmbătă după-amiază, că la Cota 2000 vremea este rea, vizibilitatea fiind scăzută din cauza ceţii şi se semnalează ploaie îngheţată. Astfel, turiştii sunt sfătuiţi să înceapă coborârea spre Sinaia cu transport

Președintele AEP: Până duminică dimineață, toate voturile din țară vor fi renumărate

Gandul acum 2 ore
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunțat sâmbătă, la Antena 3 CNN, că renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale a fost finalizată în peste jumătate dintre județele din România. El a adăugat că „pâ

Președintele AEP: „Nu s-a remarcat nicio modificare a ordinii candidaților”. Cum decurge procesul de renumărare a voturilor la alegerile prezidențiale

HotNews acum o ora
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a afirmat că, până acum, nu s-a modificat ordinea candidaților din primul tur al alegerilor prezidențiale, în condițiile în care mai sunt de numărat voturi din două sau trei județe,

Prima secțiune a ”Scutului estic”, de la granița cu Rusia, este gata: ”Cel mai mare proiect de acest gen din istoria Europei după 1945”

Ziare.com acum 3 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă, 30 noiembrie, că primul tronson de fortificaţii cunoscut sub numele de „Scutul de Est” de-a lungul frontierelor Poloniei cu Rusia şi Belarus este gata şi că toate măsurile puse în aplicare de-a lungu

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°