A încercat să facă rost de bani, însă a folosit o metodă mai puţin ortodoxă. Un bărbat din satul Toarcla a uitat de cele sfinte şi a furat o cruce din aluminiu din cimitirul satului, pe care vroia să o vândă la fier vechi. Pentru fapta sa, autorul riscă să stea ani buni în spatele gratiilor.
Hoţii de fier vechi nu mai au nimic sfânt. Dacă până acum furau din casele oamenilor sau de la societăţi, acum ei s-au reprofilat. Un bărbat din satul Toarcla, dorind probabil să facă uşor rost de bani, s-a gândit să fure o cruce din aluminiu din cimitirul satului. Iar apoi să o ducă la fier vechi pentru a încasa banii. Însă socoteala nu i-a ieşit şi asta pentru că oamenii legii, sesizaţi de către un localnic, l-au prins imediat pe făptaş.
Valoarea prejudiciului este de 1.000 de lei. Autorul furtului, în vârstă de 29 de ani, este cunoscut cu antecedente penale şi nu are ocupaţie. Fapta lui îl va costa scump şi asta pentru că acesta nu este acuzat doar de furt calificat, ci şi de profanare de morminte. Deocamdată, acesta este cercetat în stare de libertate.
(Iulia GRECU)
A încercat să facă rost de bani, însă a folosit o metodă mai puţin ortodoxă. Un bărbat din satul Toarcla a uitat de cele sfinte şi a furat o cruce din aluminiu din cimitirul satului, pe care vroia să o vândă la fier vechi. Pentru fapta sa, autorul riscă să stea ani buni în spatele gratiilor.
Hoţii de fier vechi nu mai au nimic sfânt. Dacă până acum furau din casele oamenilor sau de la societăţi, acum ei s-au reprofilat. Un bărbat din satul Toarcla, dorind probabil să facă uşor rost de bani, s-a gândit să fure o cruce din aluminiu din cimitirul satului. Iar apoi să o ducă la fier vechi pentru a încasa banii. Însă socoteala nu i-a ieşit şi asta pentru că oamenii legii, sesizaţi de către un localnic, l-au prins imediat pe făptaş.
Valoarea prejudiciului este de 1.000 de lei. Autorul