Odată finalizate lucrările la “Naţional Arena” (în luna august), Ionuţ Lupescu (42 de ani), directorul general al FRF, îşi doreşte ca elevii lui Răzvan Lucescu să joace doar pe acest stadion. Odată finalizate lucrările la “Naţional Arena” (în luna august), Ionuţ Lupescu (42 de ani), directorul general al FRF, îşi doreşte ca elevii lui Răzvan Lucescu să joace doar pe acest stadion.
“Vom dori să jucăm mai mult aici (n.r. - pe Naţional Arena). Locaţia şi calitatea stadionului sunt mai bune decât ale celorlalte arene unde am evoluat în ultima vreme”, a spus Ionuţ Lupescu, care a mai adăugat: “Bucureştenii sunt pretenţioşi, ei ar veni doar la meciurile cu Italia sau cu Franţa. Aţi văzut că în provincie stadionul e plin de fiecare dată. Este vorba de mentalitate, care se poate schimba”. “Kaiser”-ul l-a prezentat oficial, ieri, pe cel mai nou component al staffului FRF, Jean Vlădoiu (42 de ani), care se va ocupa cu relaţiile dintre suporterii naţionalei şi prima reprezentativă.
Vlădoiu crede că nu va avea muncă uşoară
“UEFA ne-a obligat să angajăm un om respectabil, care să păstreze legătura cu suporterii. Noi l-am ales pe Jean. Şi cluburile din Liga I sunt obligate să procedeze la fel”, a precizat Ionuţ Lupescu. Fostul fotbalist Jean Vlădoiu (foto) crede că postul lui implică mari responsabilităţi: “Vreau o atmosferă la meciuri cum nu s-a mai întâlnit până acum, şi pentru ca acest lucru să fie realizabil am nevoie de fanii României. Nu va fi o muncă uşoară”.