Céline după 50 de ani
Revista franceză Le Magazine Littéraire din februarie 2011 conţine un insolit dosar dedicat scriitorului Louis-Ferdinand Céline, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la moarte. Spun „insolit” întrucît te-ai fi aşteptat la lectura unui rechizitoriu ideologic, cînd de fapt dăm peste un elogiu onest şi plin de gust adus unui autor de talent indiscutabil. Cele 35 de pagini ale dosarului sunt semnate de Mikaël Hirsch („Tous céliniens?“), David Alliot („Portraits volés”), Philippe Roussin („Ma seule vocation, c’est la médicine”), André Derval („Critiques au case-pipe”), Suzanne Lafont („De Rimbaud à Molière”), Guy Bechtel („Rabelais ou «la crudité juste», entretien avec Céline”, 1958), Florence Mercier-Leca („Voyage au bout de la viande”), Maxime Rovere („D’une nausée l’autre”), Pascal Ifri („Les traductions américaines du «Voyage au bout de la nuit»”), Philippe Destruel („Écrire à corps ouverts”), Yves Pagès („Guignol’s Band, des lumières dans la nuit”), Knezaburô Ôé („Vu du Japon: «Hardi petit!» face au désastre”), Eric Mazet („Céline enluminé”), Éric Fosse („Les précieuses reliques de Dr Destouches”) şi Pascal Fouché („Céline a construit sa propre légende”). Dosarul conţine, alături de repere biografice sau de pagini de corespondenţă, fragmente de interviu şi fotografii de epocă. Nu lipseşte nici bibliografia célianiană alcătuită de André Derval.
Puterea cuvîntului
Aproape că uitasem de scurtul articol de opinie scris de Pascal Bruckner în ziarul „Libération” la sfîrşitul anului trecut, cînd am dat, pe site -ul www.signandsight.com, peste o replică la el, semnată de jurnalistul germanobritanic Alan Posener. Sub titlul „Inventarea islamofobiei”, autorul Noii dezordini amoroase făcea o pledoarie aproape convingătoare pentru abandonarea cuvîntului „islamofobie” care, printre altele, se face vinovat
