Sălăjenii au trăit momente de panică în urmă cu 34 în ani, în seara cutremurului care a devastat România.Presa vremii din Sălaj aminteşte eforturile făcute de oamenii muncii din judeţ, care lucrau mai mult pentru a le trimite alimente sinistraţilor.
Scriitoarea Dina Horvath, elevă pe atunci, avea 17 ani în 1977 şi stătea în gazdă în blocul Scala, din Zalău. „În jurul orei 21.30, am simţit că se mişcă patul cu mine. Credeam că e o glumă a colegei mele de cameră. Mi-am dat apoi seama că tremură toată casa. Nu ştiam ce se întâmplă, nu mai trecusem prin aşa ceva până atunci. Bătrâna la care stăteam în gazdă a strigat speriată «Tulai! E cutremur!». Am fugit speriaţi în faţa blocului, unde erau şi ceilalţi vecini. Toată lumea era panicată“, îşi aminteşte Dina Horvath.
Poeta mai spune că-n Zalău n-au fost distrugeri şi nici pagube importante, dar îşi aminteşte disperarea celor care aveau rude în Capitală şi nu puteau să vorbească cu ele. „Câteva zile nu s-a putut lua legătura cu Bucureştiul. Nimeni din provincie nu putea să sune“, mai spune scriitoarea.
Cutremur în timpul “Adevăratului Curaj”
Omul de presă Ioan Nechita Săbăduş, care astăzi este pensionar, a văzut cu ochii lui dimensiunea tragediei de după cutremur. Ba mai mult, a suferit şi răni uşoare în noaptea de 4 martie 1977. Ziaristul, care avea 30 de ani la acea vreme, se afla în Bucureşti în acele zile. Cutremurul l-a prins într-o sală de cinema, unde se afla împreună cu soţia.
„Nu mai ţin minte numele cinematografului, dar ştiu că rula filmul «Adevăratul Curaj», cu John Wayne. La ora 21.25, am auzit un huruit puternic. E oarecum amuzant, pentru că exact în acel moment, într-o scenă din fil era detonată o încărcătură mare de dinamită. Sincer, în primă fază am crezut că de acolo vine zgomotul. Apoi a început să se mişte întreaga clădire. Credeam că se va rupe cu totul. Oamenii
