Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Modernizarea Dorobanţiului începe săptămâna viitoare

Publicat in Vocea Brailei, vineri 4 martie 2011 ·

* pe 7 martie constructorii se vor apuca de lucrări, chiar dacă prognoza pe următoarele zile nu se anunţă favorabilă

Lucrările de modernizare a Bulevardului Dorobanţi vor începe de luni, a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul municipiului, Aurel Simionescu. Deşi data de 7 martie a fost stabilită de comun acord cu firmele de construcţii, edilul şef nu a exclus posibilitatea unor eventuale întârzieri, cauzate de starea vremii. "Deşi avem o prognoză care ne spune că undeva pe miercuri, joi, o să fie din nou puţină zăpadă, vom vedea cum decurg lucrurile. Deja suntem pe temperaturi pozitive şi nu cred că vom mai avea probleme deosebite. La început, fiecare îşi mai organizează treaba, până se apucă de lucru, până sapă, până îşi aduce utilajele, mai durează. Aşa am discutat cu reprezentanţii firmelor respective, ca pe 7 să ne apucăm de treabă. Sper că lucrările se vor desfăşura în mod corespunzător", a declarat Aurel Simionescu. Primarul a adăugat că cetăţenii vor fi atenţionaţi de efectuarea lucrărilor din zonă prin materiale informative. "Probabil că zilele acestea cei de la Poliţia locală vor împrăştia pe Bulevard fluturaşii respectivi în care le spunem oamenilor că vor începe lucrările. Ne cerem şi scuze pentru disconfortul creat, dar în final să sperăm că vom avea un bulevard la parametri moderni, pe care să se poată circula foarte bine", a spus Simionescu. Firmele care au câştigat contractul pentru modernizarea Bulevardului Dorobanţi sunt cvartetul "Tancrad", "Euro Construct", "Max Boegl" şi "Swietelsky Baugesellschaft". * pe 7 martie constructorii se vor apuca de lucrări, chiar dacă prognoza pe următoarele zile nu se anunţă favorabilă

Lucrările de modernizare a Bulevardului Dorobanţi vor începe de luni, a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul municipiului, Aurel Simionescu. Deşi data de 7 martie a fost

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Pericol în curtea unui cămin cu 72 de bătrâni din judeţul Constanţa – Elicea unei eoliene funcţionează necotrolat din cauza vântului / Vârstnicii, relocaţi / Casele pe o rază de 250 de metri, evacuate / Trei rezervoare cu GPL, în apropiere - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Elicea unei eoliene din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, funcţionează necotrolat din cauza vântului. Eoliana este amplasată la zece metri de un cămin cu 72 de vârstnici, iar în apropierea sunt trei rezervoare cu GPL. Vârstnicii au fost re

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 11 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 6 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 9 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 8 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 9 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

VIDEO Marele Duce de Luxemburg a anunţat data abdicării sale în discursul de Crăciun

HotNews acum 6 ore
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală a predării ştafetei în timpul discursului său de Crăciun,

Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare

Mediafax acum 8 ore
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare după ce i s-a spus că nu se califică pentru eliberarea temporară de sărbători de care se vor bucura mii de deţinuţi de la Penitenciarul Tremembe. Robinho se află în închisoare în Brazilia,

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/4°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/4°
vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/4°