Ziarele sovietice „Pravda" şi „Izvestia" au fost prezentate drept modele pentru presa românească.

De momentul în care a început sovietizarea presei româneşti, lumea a uitat. Mă refer, desigur, la cei ce se ocupă cu istoria presei româneşti de după 1945. Într-un fel, nici nu e de mirare. Pentru că acel „moment" n-a fost nici unul „istoric", nici măcar unul, să zicem, lucrativ pentru cei intraţi, imediat după război, în redacţiile româneşti. Congresul a fost, în esenţă, un mijloc de-a „învăţa" ziariştii români cum să imite sau chiar să copieze, cât mai fidel, presa sovietică, în special ziarele „Pravda" şi „Izvestia", difuzate larg şi în România în acea perioadă. S-a ajuns, de exemplu, ca periodic, de regulă săptămânal, să se publice o pagină „Din presa sovietică" cu extrase din ziarele amintite.

Ziare scrise de „oamenii muncii"

În acest context, diriguitorii presei pedalau foarte mult pe faptul că ziarele sovietice sunt scrise, în general, de... „oamenii muncii", adică de aşa numiţii „corespondenţi voluntari". Ei constituiau, chipurile, coloana vertebrală a fiecărei redacţii sovietice. Era „musai" - ni se spunea - un exemplu demn de urmat şi de presa românească. Aşa încât corespondenţii sala-riaţi din judeţe - la un moment dat eram 70 la număr, numai la RL - aveau sarcina „de prim rang" să antreneze cât mai mulţi oameni ai muncii, de la oraşe şi sate, să scrie la ziar. Uşor de zis, greu de făcut. Dar am luat-o cu „sorcova" prin întreprinderi, discutam cu directorii şi secre-tarii de partid şi toţi ne reco-man-dau să ne recrutăm corespondenţii voluntari dintre cei care scriau la „gazeta de perete", organul de „presă" al unităţii ori instituţiei respective. Sau să alegem chiar dintre membrii „comitetului de redacţie" al acestora. Numai că cei contactaţi strângeau stânjeniţi din umeri, ca în cele din urmă să spună, cu o jumătate de gură, că ei numai a