Celebra interpretă de muzică uşoară, născută în Cetatea Bănie, s-a stins în seara de coşmar din 4 martie 1977, acceaşi care i-a lăsat fără suflare soţul şi cei doi copii ai lor.
„Să n-o uităm pe Doina Badea. E a noastră. Câţi ştiu că este îngropată în Ungureni?“. Sunt cuvinte rostite de cei ce au avut onoarea să o cunoască pe Doina Badea, care-i iubesc şi astăzi graiul şi muzica, printre ei numărându-se şi graficianul Gabriel Bratu.
„Era prietenul desăvârşit,omul de excepţie. Nu i-au plăcut făcăturile şi de aceea repertoriul ei era unul curat, frumos, atrăgător pentru public. A simţit o mare tristeţe când Teatrul de stradă nu s-a mai făcut la Craiova, ci la Deva. Acolo a fost remarcată şi adusă la Bucureşti“, povesteşte maestrul, convins că astăzi mulţi dintre cei care încearcă să-i cânte melodiile nu o pot nici măcar egala.
Şi-o aminteşte cu drag pe Doina Badea şi pe scena Festivalului Naţional Maria Tănase, unde fusese invitată ca solist în recital şi unde a cântat muzică populară.
Doina Badea s-a născut pe 6 ianuarie 1940, la Craiova şi s-a stins pe 4 martie 1977 în Bucureşti, sub ruinele blocului Continental, unde a închis ochii pentru totdeauna şi marele actor Toma Caragiu.