Nu poți trăi mereu „sub asediu“. Nu te poți exprima mereu ca și cînd în jurul tău s-ar da „alarmă!“ și ar trebui să te ascunzi sub dărîmături. Nu poți invoca mereu mogulii, presa ticăloșită, opoziția obsesivă, răutatea, resentimentul și ura. Nu poți, mereu și mereu, să te pretinzi analist politic și de moravuri, dar să scrii catastrofic, de parcă mîine s-ar întuneca planeta printr-o eclipsă permanentă de soare. Tot ce e excesiv ajunge să displacă. E bine, e firesc să mai lași loc unei opinii nuanțate, unui gînd care ar putea să domolească vituperanța, care ar putea adăuga la siguranța apodictică geana unui dubiu. Trăim de șase ani în jurul „giruetei“ Băsescu. Președintele deschide și închide dezbateri, lansează fumigene, ține „agenda publică“. El condamnă comunismul și tot el spune că Ceaușescu ar fi fost un bun președinte dacă ar fi rămas la putere 10 ani, el dă startul pentru reforma Statului, el anunță modificarea Constituției, el cheamă organizațiile PDL la ordine, el se pronunță asupra Codului Muncii. Dar, în tot ce face, este un președinte de paradă, un președinte care, de fapt, nu trăiește prin dezbateri – nu le încurajează, nu le susține, nu le dorește –, ci prin directive și hărțuieli. Ultima mostră de împiedicare a unei dezbateri este modul în care președintele Băsescu vorbește despre Codul Muncii. „Sînt un suporter al adoptării prin asumarea răspunderii, în forma în care va fi adoptat de Guvern“, a spus Traian Băsescu, pe 24 februarie. De ce n-ar exista o dezbatere pe Codul Muncii? De ce președintele Băsescu nu susține oportunitatea unei dezbateri? Sînt foarte de multe probleme în acest Cod al Muncii, de la modul în care se vor face „contracte temporare de muncă“ – mai prost salarizate, cu perspectiva unui șomaj ridicat și a diminuării veniturilor bugetare –, pînă la cadrul în care se vor încheia „contractele individuale de muncă“. În acest moment,